Președintele Republicii Moldova a fost suspendat din nou azi, 10 decembrie! Interimatul funcției va fi ocupat de acum încolo de Andrian Candu, în vederea promulgării unor cinci legi. Totul s-a petrecut după ce Igor Dodon a refuzat ca acestea să intre în vigoare.
Președintele a sris în mediul online că este vorba de un pachet de legi antipopulare, care au fost adoptate de majoritatea parlamentară care seva retrage, potrivit News.ro. „Toate aceste legi vor fi anulate. Va fi formată şi o nouă componenţă a Curţii”, a avertizat președintele.
Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, suspendat!
Un consilier prezidențial a menționat că instituția președențială nu este de acord cu autorii sesizării. Igor Dodon nu a acceptat promulgarea celor 5 legi care i-au adus suspendarea. „Un şef de stat ales de către naţiune nu poate trata cu indiferenţă nici dificultăţile, nici preferinţele poporului său.
Prin urmare, tranziţia la forma directă de alegere a preşedintelui atrage după sine implicarea acestuia prin intervenţii concrete şi faptice”, a declarat Masim Lebedinshi, consilier prezidențial. Președintele Palamentului sau premierul va emite decretele de promulgare a celor cinci legi, ca urmare a deciziei venite din partea Curții Constituționale.
Care sunt legile care i-au adus suspendarea lui Igor Dodon?
Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a lăsat un mesaj pe un site de socializare unde își exprimă opinia despre cele cinci legi care i-au adus suspendarea. „Curtea Constituțională din nou a luat decizia de a transmite speakerului parlamentului și/sau premierului dreptul de a semna cîteva legi, după ce eu am refuzat să semnez un pachet de legi antipopulare, adoptate de către majoritatea parlamentară care pleacă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
- Este vorba despre:
– noul Cod al audiovizualului, care presupune cenzura presei, în pofida prevederilor Constituției,
– legea privind vînzarea terenului fostului Stadion Republican pentru Ambasada SUA,
– legea privind redenumirea sărbătorii de 9 Mai în „Ziua Europei”,
– două legi cu privire la subordonarea Inspectoratul General de Carabineri Premierului, fap ce subminează funcțiile constituționale ale Președintelui în calitatea sa de Comandant Suprem al Forțelor Armate.
Eu nu voi ceda în niciuna din aceste chestiuni și sunt sigur că poporul Moldovei mă va susține în acest caz. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, toate aceste legi vor fi anulate. Va fi formată și o nouă componență a Curții Constituționale.”