O grevă generală va porni la metrou în zilele următoare. Metrorex blochează circulația de luni în intervalul orar 04:00 – 16:00. Sindicaliștii au făcut o grevă de avertizare de două ore și în această dimineață, dar acum amenință cu o grevă generală programată pentru săptămâna viitoare. Muncitorii metrorex sunt nemulțumiți de rezultatele negocierilor pentru majorarea salariilor.
UPDATE: Greva generală de la metrou a fost amânată pentru miercuri, 21 noiembrie 2018, pentru că sindicaliștii sunt obligați să respecte legislația în vigoare. ”În urma intervenţiei administraţiei precum si a interpretarii Legii 62/2011, nu a fost insusita ideea ca activitatea metroului este o activitate continua, asadar suntem nevoiti sa amanam greva propriu-zisa cu minim doua zile. Astfel Consiliul General USLM a fost intrunit si a hotarat continuarea conflictului colectiv de munca prin greva generala incepand cu ziua de miercuri, 21.11.2018, intre orele 04.00-16.00, pe perioada nedeterminata. Consideram deasemenea ca aceste doua zile ajuta la dezamorsarea conflictului colectiv de munca pentru a evita neplacerile publicului calator”, a transmis USLM printr-un comunicat de presă.
Sindicaliștii sunt nemulțumiti după ce managementul Metrorex a cerut o creștere salarială de 42%, iar ministrul Transporurilor le-a oferit 18%. Metrorex a refuzat oferta și amenință cu o grevă generală ce va afecta sute de mii de bucureșteni.
„Pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou”, afirma Lucian Șova, ministrul Transporturilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17