Majorarea salariului minim se va face din 1 ianuarie 2019. Ministrul Finanțelor a declarat că a fost luat în calcul posibilitatea ca salariul minim brut pe economie să ajungă până la 2.050 de lei chiar înaintea anului 2019.
O analiză în acest sens este în proces. Inițial, creșterea salariului minim era prevătută pe până la 1 ianuarie, surprinzător pentru români și nu numai este faptul că s-ar putea pune în „scenă” mai devreme.
Creștere salariu minim
Eugen Teodorovici, ministerul Finanțelor, a adus informații potrivit creșterii salariului minim care poate că va fi posibil înainte de 1 ianuarie, dată ce a fost pusă în discuția inițială.Se anunță că majorarea salariului va fi de până la 2.050 de lei. „Analizăm absolut tot, şi un astfel de scenariu. Orice măsură pe care o luă în Guvern are, clar, o acoperire. Sunt şanse, este o decizie care se va lua în urma analize pe care Ministerul de Finanţe o va face, o discutăm în Guvern.
Dacă am spus că cel târziu la 1 ianuarie 2019, asta înseamnă că poate fi şi mai devreme”, a afirmat Eugen Teodorovici în seara de marți, 16 octombrie, pentru trustul TVR. Momentan se discută și se fac analize despre impactul bugetar pe care îl va avea creșterea salariului minim. Ministerul Finanțelor a afirmat că principalul avantaj al creșterii salariului este că: „benefică pentru economie, are părţile ei bune”
Cu cât crește salariu minim?
Salariul minim în anul 2018 a indicat salariul brut de 1.900 de lei, iar salariul net a fost de 1.162 lei. În anul 2019 însă se vor schimba lucrurie. Salariul brut va fi de 2.050 de lei, după cum anunță ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Majorarea brută va fi de peste 150 de lei, contribuțiile sunt de 52.2 lei+ impozitul de 9.75 de lei. Majorarea netă a salariului minim va fi de peste 82 de lei, iar salariul net va avea valoarea totală de 1.247 de lei. Aceste majorări ale salariului minim sunt posibile chiar înainte de data inițială la care se anunțase, adică 1 ianuarie 2019.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17