Tamara Buciuceanu este una din cele mai bune actrițe din generația de aur a teatrului și nu numai. Aceasta a primit de curând titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București și cheia Orașului. Gestul a avut o dublă semnificație, fiind dăruit doamnei chiar în anul în care se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Actrița a fost vizibil emoționată de evenimentul care a vizat în totalitate cariera și profesionalismul de care a dat dovadă zeci de ani. Personajul care o va face să trăiască veșnic este cel primit în seria „Liceenii”.
Tamara Buciuceanu, viață dedicată teatrului
Actrița s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, Republica Moldova. Între 1948-1951 a frecventa Institutul de Teatru „Vasile Alecsandi” din Iași, iar în anul al IV-lea s-a trasferat la București, unde a absolvit. Talentul său uimitor a făcut-o cu ușurință să se afirme în România, astfel a devenit iubita „Doamnă a comediei românești”.
-
Când vor face nunta Cristi Borcea și Valentina Pelinel?
Citește pe același subiect:- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
A jucat în peste 25 de filme, însă personajul emblematic a fost în seria „Liceenii”. Meritele sale n-au trecut neobservate, așa că primarul Capitalei i-a oferit anul acesta titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București, dar și cheia orașului. „Sunt emoţionată că mi-aţi trecut pragul casei chiar în preajma sărbătorilor de Paşti. Distincţiile pe care mi le-aţi oferit mă onorează şi reprezintă pentru mine un gest deosebit de impresionant”, a declarat Tamara Buciuceanu.
„A plecat la cer!”
Tamara Buciuceanu-Botez este văduvă de mai bine de 21 de ani. Aceasta trăiește momente dificile, de cânt soțul său a decedat. Mereu o persoană discretă, actrița a trecut prin multe momente grele de-a lungul vieții, însă de departe cel mai greu a fost decesul soțului, pe care îl plânge zi de zi.
Una dintre cele mai iubite și mai apreciate de pe scena teatrului românesc trăiește clipe grele din momentul în care a rămas văduvă. Distinsa doamnă a fost căsătorită cu cea pe care încă îl numește sufletul ei pereche timp de 33 de ani. Actrița de teatru, film și televiziune din generația de aur a fost căsătorită cu Alexandru Botez din 1962 până în 1996, când acesta a decedat.