La 3 săptămâni și jumătate după ce a născut, Adelina Pestrițu a publicat și primele imagini cu fetița ei. Bruneta a întârziat să posteze aceste fotografii până acum, deși ar fi dorit să strige în gura mare cât e de ferictă că a devenit mamă și să pună peste tot miile de imagini pe care i le-a făcut micuței în doar câteva săptămâni de viață.
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au devenit părinți în data de 3 august 2018. Vedeta a născut la o clinică privată din Capitală, iar momentul a fost împărtășit cu fanii. Totuși, Adelina a păstrat secretul în ceea ce privește chipul fetiței sale. Ea nu a vrut să posteze nicio imagine în care fetiței să i se vadă fața, la fel ca multe alte persoane din viața publică de la noi. Dintre acestea, cea mai cunoscută este Andreea Bălan, care nu a arătat nici până astăzi imagini cu fetița ei din față.
Primele imagini cu fetița Adelinei Pestrițu
Primele imagini cu fetița Adelinei Pestrițu au venit însoțite și de un text lung, pe blogul ei. Aici, bruneta a explicat câte emoții o încearcă de când a devenit mamă și cum s-a acomodat cu noul statut. Tot aici, ea a povestit și nașterea pas cu pas, dar le-a răspuns și fanilor curioși la întrebări.
”Dragii mei, au trecut 3 săptămâni și jumătate de când miracolul numit Zeny și-a făcut apariția în viața noastră. O sorbim din priviri în fiecare secundă și ne minunăm de cum se poate schimba de la o zi la alta. Ia în greutate corespunzător și fiecare zi este diferită, dar plină de clipe minunate.
Ne-am dorit ca, în primele săptămâni, să nu o expunem public deși, dacă ar fi fost după noi, am fi defilat cu imaginea ei lipită pe frunte, astfel încât să știe toată lumea cât de fericiți suntem că am fost binecuvântați cu așa un dar minunat. Am iubit-o din prima clipă de cum am născut-o. Plânsetul ei m-a cucerit și m-a făcut s-o văd ca pe cel mai frumos chip întâlnit vreodată.”, a scris Adelina Pestrițu pe blogul ei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Fetița Adelinei Pestriței seamănă cu tatăl ei
Adelina Pestrițu a explicat pe blogul ei și ce putem vedea în primele fotografii cu Zenaida Maria. Mai exact, fetița seamănă leit cu tăticul ei, fapt pe care i l-au semnalat brunetei și ceilalți prieteni care au venit să vadă copilul. Acest lucru nu poate decât să o bucure enorm pe proaspăta mămică.
”Mulți ne spun că Zenaida-Maria îi seamănă foarte mult tăticului. Asta spun și eu. De câte ori mă uit la ea, parcă văd un Virgil mai micuț:). Îl regăsesc chiar și în gesturile ei. Deocamdată, are ochii de un gri-albăstrui cu tente de verde și pielea ușor creolă. Ne așteptăm ca, peste puțin timp, să i se definitiveze verdele smarald al ochilor pe care îl au majoritatea membrilor familiei noastre, inclusiv noi. Oricum ar fi, noi suntem fericiți. Este dulce, frumoasă și, mai mult decât ne-am fi putut vreodată aștepta noi să fie. Dumnezeu a fost bun cu noi și ne-a trimis un copil sănătos, frumos și, cu siguranță, foarte norocos.”, a mai scris Adelina Pestrițu.