3 lucruri pe care e bine să le dai de pomană astăzi, de Sfânta Parascheva

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
14/10/2019, 08:42
3 lucruri pe care e bine să le dai de pomană astăzi, de Sfânta Parascheva
Pe 14 octombrie, credincioșii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva, Sursa foto: adevarul.ro

Luni, 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, supranumită și ocrotitoarea Moldovei. Fiind una dintre cele mai importante sărbători ale anului, această zi este încărcată cu semnificații, tradiții și obiceiuri aparte. În rândurile următoare, FANATIK îți spune tot ce trebuie să faci în această zi specială, dedicată uneia dintre cele mai mari făcătoare de minuni.

Trei lucruri pe care trebuie să le dai de pomană de Sfânta Parascheva

Dincolo de tradiționalul pelerinaj care adună anual sute de mii de credincioși veniți la Mitropolia din Iași pentru a se închina și a se reculege la moaștele Sfintei Parascheva, creștin-ortodocșii din întreaga țară o cinstesc pe cea cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri dând de pomană trei alimente importante. Este vorba despre vin sau must, pâine sau lipie, dar și grâu nou.

În această zi se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea sau au murit fără lumânare. Se împart lipii, vin şi must. Este zi de post şi pentru că este o mare sărbătoare, în gospodării nu se lucrează, pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi al durerilor de cap”, explică părintele Paul Tudorache, preot paroh la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Călăraşi. În schimb, potrivit datinilor străvechi, nu este deloc bine să împarți de pomană poame cu cruce, nuci, castraveti sau pepene rosu, pentru că nu vor fi primite de cei care au plecat dintre noi.

De Sfânta Parascheva se dau de pomană trei alimente importante. Sursa foto: ziare.com
De Sfânta Parascheva se dau de pomană trei alimente importante. Sursa foto: ziare.com

Cum a devenit Sfântă Cuvioasa Parascheva

Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivat, în apropiere de Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit, din părinți de neam bun, înstăriți și mari iubitori de Dumnezeu. Aceasta a trăit în secolul al XI-lea și a primit din familie îndrumare către Hristos, fiind sfătuită de la o vârstă fragedă să nu stea niciodată la umbra averii sale. „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34)”, acestea au fost cuvintele care aveau să o convingă odată pentru totdeauna să urmeze calea credinței.

În momentul în care s-a ascuns de mama sa şi, dezbrăcând hainele bogate pe care le purta, le-a oferit unui sărman, îmbrăcând în schimb straiele acestuia. Chiar dacă părinții nu au fost de acord cu noul obicei al fiicei lor, Parascheva a continuat să dea hainele sale săracilor, plecând apoi la Constantinopol și Ierusalim. Pentru minunile înfăptuite de-a lungul timpului, moaştele i-au fost pe rând purtate din Epivat în Târnovo (Bulgaria), în Belgrad (Serbia) și Constantinopol. Ulterior, Vasile Lupu, domn al Moldovei, le-a adus la Iași, unde pot fi găsite și în ziua de astăzi.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles