Abia ce-au trecut Crăciunul, Revelionul, Boboteaza, cu un sac de zile libere cadou de la Moș Guvern pentru majoritatea oamenilor, și deja am început să ne gândim la destinațiile de vacanță din 2019, unde mergem, când, cu cine, cât costă? Locuri ideale de recreerea sunt cu miile pe Pământ, ofertele turistice ne inundă, ca de obicei, ne potopesc, vin peste noi din televizor, din radio, din internet, parcă și-e frică să mai bagi și fierul de călcat în priză ca să n-auzi o voce fals mieroasă care-ți oferă un sejur de neuitat la…
…chiar, unde ai vrea să mergi anul acesta? Ai o țintă fixată deja sau genericele „la mare” și „la munte” se vor concretiza pe ultima sută de metri, ca în anii trecuți? În țară, nu strâmba din nas, sunt mii de locuri unice în lume de văzut în România!, sau, ca toată „lumea bună”, „afară”, să scapi de „bizonii” mioritici? FANATIK.RO îți prezintă 10 destinații care la prima vedere par de basm și, ca orice basm, o fantezie de neatins. Nu este deloc așa, prețul unui sejur în aceste locuri magnifice a ajuns unul destul de accesibil. Oricum pentru vacanță majoritatea dintre noi trebuie să pună câte ceva deoparte în fiece lună, așa că bugetul de vacanță oricum va sălta peste salariul mediu pe economie. Până atunci citiți propunerile FANATIK.RO și delectați-vă cu imaginile superbe din GALERIA FOTO!
10 destinații de vacanță pentru 2019
-
Oriunde în Maldive
Raiul iubitorilor de plaje, soare, mare. Unul dintre multele raiuri de acest gen. Oficial Republica Maldive, altfel Insulele Maldive. Concret 1.192 se insule, dintre care 250 locuite, „cocoțate” pe 26 de atoli în Oceanul Indian, mai exact în Marea Laccadivelor, la sud-vest de India. Stat islamic, cel mai mic din Asia, atât ca suprafață, cât și ca populație. Are, de asemenea, cea mai mică altitudine maximă din lume.
-
Phnom Phen, Cambodgia
Parisul Orientului s-a întors la viața dinaintea terifiantului accident istoric numit Kmerii Roșii din anii ’70. Experiențele gastronomice delicioase și fabulos de ieftine de pe bulevardul de promenadă Tonlé Sap, magazinele de artizanat, cafenelele din apropierea Teatrului Național, grădinile extravagante ale Palatului Regal din disctrictul Daun Penh, superbele vile din timpul colonialismului francez, sunt numai niște fire de nisip de pe plaja ofertelor de relaxare și distracție din Parisul Orientului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Ciudat de Panama, Panama
Plaje de copertă pentru revistele de turism, jungla tropicală, Gamboa, de la porțile orașului, în care te poți plimba cu… telecabina, Podul Americilor, care leagă peste celebrul canal, cele două continente americane, vechiul oraș distrus total în 1671, acum monument UNESCO, sunt doar câteva dintre atracțiile acestui oraș de un milion de locuitori, înfrățit, atenție, cu Ciudad de Mexico (Mexic), Fort Lauderdale (SUA), Guadalajara (Mexic), Incheon (Coreea de Sud), Madrid (Spania), Miami (SUA), Paita (Peru), San Diego (SUA), Taipei (Taiwan), Tel Aviv (Israel).
-
Havana, Cuba
Mai are nevoie de vreo prezentare? El Capitolio (Capitoliul Național – copia fidelă, cu numai câțiva metri mai înaltă decât originalul din Washington), Plaza de la Revolucion cu statuile imense ale lui Che Chevara și Camilo Cienfuegos, Havana Vieja (Centrul Vechi), Plaza de la Catedral San Cristobal (monument național), Maleconul (promenada de la malul oceanului, unde seara valurile înalte depășesc parapeții, stropindu-și vizitatorii), Muzeul Romului (putea lipsi așa ceva?!), fortăreața San Carlos… Ca să nu mai amintim de mașini americane din anii ’60, trabucurile de foi rulate, se zice, pe pulpele focoaselor cubaneze, restaurante tip paladar, barurile, cluburile, Mojito, Daiquiri… Capitală comunistă în straie din ce în ce mai capitaliste. Unic. Havana.
-
Las Palmas de Gran Canaria, Spania
Ce-ți mai poți dori când viața îți oferă plajă, soare și bucătărie spaniolă? Fă o plimbare pe faleza Paseo de las Canteras, îmbrățișată de plaja cu același nume și fă o baie în valurile Mediteranei. Ia-o apoi pe Avenida Maritima, spre satul pescăresc San Cristóbal. Se laudă cu mai bună bucătărie pescărească din toată insula. Spală apoi din păcatele calorice cu o plimbare pe străzile Triana sau Pérez Gáldos, revigorează-te cu un pahar de sangria în Vagueta, cel mai vechi cartier din oraș.
-
Oaxaca, Mexic
Depășește plajele minunate și pline de turiști, intră în interiorul Mexicului și vei găsi un oraș ieftin, dar plin de viață. „Casa” industriei artizanale mexicane (158.889 de lucrători de artizanat înregistrați în august 2018), înconjurat de munți plini de izvoare minerale, poarta către unul dintre cele mai fabuloase situri arheologice din America Latină, Monte Albán – un oraș ridicat de triburile native Zapotecs, prin anii 500 Î.C. Plimbă-te printre aromele de ciocolată caldă ale buticurilor și mirosul viu de ardei iute al piețelor și nu rata să descoperi deliciosa bucătărie mexicană.
-
Colombo, Sri Lanka
Bucătăria grozavă și viața socială de noapte extrem de activă, la prețuri ridicol de mici, au făcut din cosmopolitul Colombo o destinație de vacanță extrem de atrăgătoare. Este un amestec de religii, de stiluri arhitectonice, de temple închinate te miri cui, un mozaic complex și, mai ales, viu. Și, ca să simți cu adevărat „ sufletul” insulei, urcă-te în tren și fă o călătorie romantică spre sud, către Muntele Lavinia. Regiunea este renumită pentru un singur lucru: plajele sale paradisiace. După o baie în valurile Oceanului Indian și câteva fructe King Coconut (regele nucilor de cocos), nu vei dori altceva decât să privești un splendid apus de soare în apele aceluiași Ocean Indian…
-
Cape Town, Africa de Sud
„Mother City” (Orașul Mamă) oferă tot ce vrei. Și toate la prețuri incredibil de mici – indiferent dacă e vorba de arta cosmopolită a metropolei, de drumeții prin Munții Tabla sau de o zi la plajă. Cu jumătate din populație sub vârsta de 25 de ani, Cape Town cucerește prin stilul său modern, prietenos și inovativ. Răsfață-ți papilele gustative prin milioanele de bărulețe renumite pe întreg mapamondul pentru băuturile extrem de diversificate și care costă… mai nimic sau plimbă-te prin diversele magazinașe ale micilor antreprenori unde poți găsi tot ce-ți trece prin minte. Nu e de mirare că marea metropolă a primit în 2017 titlul de Capitala Mondială a Design-ului. Iar dacă iubești animalele nu rata o plimbare pe plaja Boulder, printre simpaticii pinguini jackass, care mișună pe acolo ca la ei acasă.
-
Braga, Portugalia
Combinație ciudată, dar pitorească, cu o fascinație aparte, între farmecul unui vechi oraș portughez și tinerețea tipic studențească a mulțimii de tineri care învață la Universidade de Minho. Turnurile catedralei Sé de Braga stau de strajă din secolul al XII-lea străzilor care aliniază acum baruri și restaurante în care poți bea emblema națională, vinul de Porto în timp ce asculți acordurile fedou-lui adânc și impresionant de tânguitor. Și de neiertat ți-ar fi „necuviința” de te întoarce din Portugalia fără să fi văzut măcar o frescă de azulejos (ceramică viu colorată) chiar la mama ei: în Capela dos Coimbras din Centrul Vechi.
-
Oriunde în Scoția
Ținut al munților și al lacurilor, al clanurilor de highlanderi, numai vreo 130 împrăștiate în toată lumea (Scoția are 5,4 milioane de locuitori, în timp ce peste tot pe Pământ încă vreo 35 de milioane de persoane se mânmdresc cu originea scoțiană!), castele în ruine, cu și fără fantome, istorie la tot pasul, munteni aprigi, mândri până la sacrificiul suprem de kiltul și cimpoiul lăsat moștenire de strămoși. Edinburgh, Glasgow, Aberdeen, toate cu castele și biserici impresionante. Lacul Loch Ness cu monstrul său celebru nevăzut de nimeni. Cititorii ghidurilor de călătorie Rough Guide au ales Scoția drept cea mai frumoasă țară din lume în 2017.