Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Trebuie să faci asta neapărat ca să ai noroc tot anul!

Silviu Ghering   
în Stiri mondene
04/01/2019, 16:27
Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Trebuie să faci asta neapărat ca să ai noroc tot anul!
Tradiții și obiceiuri de Bobotează

Boboteaza, denumirea populară a Botezului Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului, este o mare sărbătoare creștină, prăznuită pe 6 ianuarie de către toți creștinii ortodocși. Alături de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare și mai important dintre sfinți, marchează sfârșitul Sărbătorilor de Iarnă.

Boboteaza se sărbătorește pe 6 ianuarie, ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a botezat în apele Iordanului, la 30 de ani, înainte de a ieși în viața publică, înainte de a ieși în lume, înainte de a se face cunoscut pretutindeni pe Pământ prin profețiile și minunile sale. „Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a născut, ci când S-a botezat»”, aflăm de pe site-ul crestinortodox.ro, care se definește a fi „Cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”.

Tradiții și obiceiuri de Bobotează

Același site crestinortodox.ro explică de ce Biserica mai numește Boboteaza și „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare”, „Epifanie” sau „Teofanie”: „Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de «Epifanie» sau «Teofanie», termeni care provin din limba greacă și înseamnă «aratare», «descoperire». De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!»”.

Potrivit tradiției, în ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor denumită „Agheasma Mare” (apă sfințită prin slujbă bisericească când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt). Preoţii parohi vin „cu botezul” sau „cu Iordanul” în ajun de Bobotează, adică vizitează casele credincioşilor din parohie, pe care le binecuvântează prin stropirea cu apă sfinţită.

DE Bobotează, preoții parohi vin să sfințească gospodăriile credincioșilor cu apă sfințită la biserica , numită Aghiazma Mare
De Bobotează, preoții parohi vin să sfințească gospodăriile credincioșilor cu apă sfințită

Cum vă „asigurați” noroc tot anul de Bobotează

Tradiția spune că e bine să aruncați boabe de porumb înaintea preotului când vine cu Iordanul, ca să vă ouă găinile, iar când pleacă să măturați după el ca să nu aveți purici peste vară! Tot imediat după ce pleacă preotul , pentru ca familia să aibă noroc tot anul și să fie ocrotită de necazuri, copiii trebuie să înconjoare gospodăria cu o lumânare aprinsă. Lumânarea trebuie apoi să fie ținută în casă, pentru a fi aprinsă în caz de pericol.

Nu aruncați gunoiul de Bobotează ca să nu vă aruncați norocul. Și căutați un cal alb. Este de ajuns să-l vedeți ca să aveți noroc tot anul. Tradiția mai susține că dacă o fată nemăritată vede un cal alb în ziua de Bobotează, cu siguranță își va pune pirostriile în cursul anului. În plus pentru fetele nemăritate, există superstiţia că dacă se duc la un râu înainte de ivirea zorilor de Bobotează, intră în apa rece şi îți toarnă apă pe cap de 9 ori în timp ce descântă așa: „Apă curgătoare / Fă-mă iubitoare / Tinerii să mă iubească / Bătrânii să mă cinstească”, vor avea noroc de mulți și iubitori peţitori. Ceva mai simplu, chiar dacă mai… dureros, fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează au și ele parte de noroc: se vor mărita în cursul anului, conform tradiţiei populare.

Fetele nemăritate care cad pe gheață de Bobotează se vor mărita în cursul anului, conform tradiţiei populare
Fetele nemăritate care cad pe gheață de Bobotează se vor mărita în cursul anului
  • „Sfințirea caselor de Bobotează se face cu Aghiasma Mare, apa sfințiță, obținuta printr-o slujba specială în Sfânta Biserică. Aceasta apă este aceeași apă ca și cea din ziua Botezului Domnului. Din acest motiv, sfințirea caselor în aceasta perioadă a anului aduce o binecuvântare deosebită asupra dreptcredincioșilor întru Dumnezeu, Fiul și Sfântul Duh” – Arsenie Boca
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×