20 de copii de la Școala 11 din Brașov au ajuns la secția de oftalmologie a spitalului și alții au ajuns la mai cabinetele medicale după ce au fost expuși din eroare la lumina unei lămpi cu ultraviolete. Astfel, poliţiştii braşoveni s-au autosesizat şi efectuează verificări cu privire la acest incident.
Copiii au venit cu ochii înlăcrimați acasă după ce au fost expuși la luminile ultraviolete
Din primele informaţii, copiii ar fi fost expuşi din eroare la lumina acestei lămpi, întrucât femeia de serviciu ar fi uitat să scoată din priză, timp de o oră, lampa cu ultraviolete aflată în sala de clasă.
„Noi vom sancționa acest incident, vor fi mai bine informate și cadrele didactice și copiii în legătură cu aceste lucruri. Sperăm să nu se mai repete niciodată. (…) Copiii sunt acasă, au fost la medic și li s-a recomandat repaus”, a spus directorul Școlii 11 Brașov, potrivit Digi 24.
Simptomele au început să apară imediat cum copiii au ajuns acasă. Micuților au început să li se înroșească ochii, să le lăcrimeze și chiar să-i ursure. Mai mulți părinți s-au speriat și s-au dus cu copiii la spital, la secţia de oftalmologie, în timp ce alţii au ajuns la cabinete medicale.
Au primit tratament, iar în prezent sunt acasă, întrucât nu mai pot merge la şcoală. Arsurile în zonele oculare cu lămpile cu ultraviolete sunt extrem de periculoase. Acestea pot duce la desprinderi de retină și orbire.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Poliția a demarat o anchetă în cazul copiilor afectați de lămpile ultraviolete
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov a informat, miercuri dimineaţa, că, în urma apariţiei în mediul online a unor informaţii privind un posibil incident la o şcoală din municipiul reşedinţă, poliţiştii efectuează verificări pentru a clarifica starea de fapt. De asemenea și Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Până în prezent, nu se cunoaşte cu exactitate cât au stat copiii în preajma lămpii respective, folosită pentru sterilizare. Conform discuţiilor de pe grupul de părinţi al copiilor respectivi, făcute publice, ar fi vorba despre aproximativ 20 de copii.