Canicula continuă să își pună cuvântul pe teritoriul întregului continent european, Franța aflându-se printre țările care au cel mai mult de suferit în aceste zile din pricina temperaturilor extreme. Mai concret, în cursul zilei de joi, 25 iulie, la Paris a fost bătut un adevărat record istoric, mercurul din termometre indicând valoarea de 42 de grade Celsius.
Un nou val de căldură lovește întreaga Europă
Mai mult decât atât, meteorologii avertizează că în capitala franceză valorile termice ar putea înregistra noi creșteri, ajungând chiar până la pragul de 43 de grade. Nici Belgia nu traversează o perioadă mai fericită din acest punct de vedere, specialiștii semnalând în următoarele zile temperaturi de peste 40 de grade Celsius, în vreme ce pe teritoriul Germaniei sunt anunțate 41,5 grade.
În plus, Marea Britanie „va doborî probabil recordul de căldură pentru iulie, care este de 36,7 grade Celsius și există chiar posibilitatea doborârii recordului absolut de 38,5 grade Celsius”, anunță reprezentanții agenției meteo. Căldura insuportabilă din ultimele zile a produs și o serie de tragedii, cea mai recentă dintre acestea având loc în Austria, unde un copil de doar trei ani a murit de deshidratare, în ciuda nenumăratelor avertismente emise de autorități. Pentru moment, Spania este singurul stat european în care mercurul din termometre a început să indice valori normale pentru această perioadă, cu doar 6 dintr-un total de 50 de provincii ale țării aflate sub cod portocaliu de vreme severă.
În Marea Brtianie, temperaturile au ajuns până la 39 de grade Celsius
La rândul lor, englezii au îndurat cu mare dificultate temperaturile extreme, mercurul din termometre atingând joi valori de până la 39 de grade Celsius. În plus, sute de mii de cetățeni care fac de obicei naveta pentru a ajunge la locul de muncă au fost sfătuiți de autorități să rămână acasă, întrucât trenurile nu au putut circula.
În Bristol, sute de locuințe au rămas fără alimentare cu apă, după ce o țeavă a explodat pur și simplu, inginerii promițând, totuși, că în cel mai scurt timp situația va reveni la normal. Cu toate acestea, oamenii continuă să fie nemulțumiți și fac față cu greu căldurilor insuportabile.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!