S-a lăsat cu scandal mare după ediţia de vineri a emisiunii ”Vocea României”, de la PRO TV.
Tudor Chirilă a contestat şi i-a taxat dur pe cei care se prezintă, la emisiunea-concurs, cu interpretări bazate pe cover-uri. Convorm solistului de la Vama, cei care cântă cover-uri profită de munca celor care au lansat piesele devenite celebre, ei neputându-se numi, astfel, artişti.
”Cariera mea muzicală se bazează pe cântece pe care le-am compus împreună cu colegii mei din Vama Veche şi mai târziu din Vama. Peţuiesc la maximum creativitatea şi originalitatea. Influenţele nu se pot evita, dar în toate încercările mele de a scrie muzică mi-am propus să fiu original, să scriu muzică originală mai ales ca linie melodică. Prin urmare, mi-e greu să înteleg cum poate un cântăreţ să fie fericit interpretând doar piesele altora. OK, nu oricine poate să compună, înţeleg asta. Dar cred că oricine poate încerca. Şi dacă nu reuşeşti singur, cauţi colaboratori. Şi dacă nici aşa nu funcţionează, rogi pe cineva să scrie cantece pentru tine, pe stilul tău şi pentru personalitatea ta. Să ne înţelegem… şi Beatles au început cântând coveruri prin Hamburg, şi Rolling Stones au început cu coveruri, dar nu au rămas în punctul ăla. Le-au folosit ca să înveţe, să devină nişte live performeri mai buni şi apoi au început uşor-uşor să-şi scrie propriile piese. Şi ce piese!
Să vii la Vocea Romaniei ca să mai prinzi o nuntă mi se pare trist. Da, la Vocea Romaniei se cântă coveruri pentru că ăsta e formatul. Dar se presupune că show-ul ăsta e doar un punct de plecare sau un restart. Mă întreabă lumea de Tiberiu Albu. Tibi are o trupă (Fameless), cu care lucrează la primul album. Poate au mai puţine concerte decât dacă ar fi dat curs ofertelor de a cânta coveruri, dar au preferat să-şi ia timp şi să-şi compună propriile cântece. Nu a zis nimeni că e uşor. Cristina Bălan a compus mai multe piese înainte şi după concurs. Deja a lansat una. Cântă şi coveruri în concertele ei, dar în paralel face muzică originală.
Ce nu înţeleg unii este că de cele mai multe ori trupele de coveruri fac bani pe spinarea celor care au compus piesele pe care le cântă ei. Cele mai multe cluburi, ca să nu mai vorbesc de nunţi, nu plătesc drepturi de autor, deci trupa de coveruri îşi ia onorariul pentru prestaţie, dar cei care au muncit să compună piesele alea nu se aleg cu absolut nimic. Şi nu e vorba de bani, ci de principiu!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ştiu că sunt mulţi cei care au o formaţie alături de care scriu muzică originală, se străduiesc să razbată în industria muzicală, iar în paralel cântă într-o trupă de coveruri ca să se întreţină. La fel cum sunt trupe care încep cu coveruri, dar compun constant şi inserează propriile piese în concerte. Nu acuz trupele mici care încearcă să câştige un ban, ci acuz trupele mari care refuză evoluţia. Şi mai e ceva. Aici nu vorbesc despre reinterpretări, despre coveruri pline de creativitate, cum sunt unele de la London Grammar, Chris Cornell, Hurts etc. Vorbesc despre interpretări plictisite ale aceloraşi piese cunoscute şi răscunoacute.
Cel mai important lucru pentru mine e faptul că atunci când scena de coveruri devine mai mare decât scena originală vom avea o problemă şi cu educaţia publicului care se va aşeza confortabil şi relaxat pentru ascultarea pe repeat şi pastişată a unor melodii celebre.
P.S. Am ţinut să fac precizările astea în caz că poziţia mea nu a fost destul de clară în episodul Vocea României din seara asta.”, e mesajul lui Chirilă.
sursa: stiripesurse.ro