De-a lungul timpului, românii și-au exprimat în nenumărate rânduri nemulțumirea față de nepăsarea și incompetența autorităților, născocind tot felul de modalități inedite prin care să tragă un semnal de alarmă în privința acestei situații.
Un tânăr a ieșit cu salteaua pe străzile inundate
Este și cazul unui tânăr din Hunedoara, județ care se numără printre regiunile aflate sub incidența unui cod galben de ploi cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și căderi de grindină. Pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă municipalitatea, acesta a profitat de lacul format în scurt timp pe aleile din Piața Florilor și a ieșit, pur și simplu, cu salteaua, traversând astfel cartierele orașului, inundate până la refuz. În plus, mulți dintre localnici, sătui să mai aștepte intervenția autorităților, au ieșit să desfunde canalele de pe străzile unde apa ajungea până la genunchi.
„În urma ploii din data de 31 iulie 2019, aşa arată o stradă din centrul oraşului Hunedoara! Am sesizat autorităţilor (în mod oficial) problema cu canalizarea din această zonă, de mai multe ori în ultimii ani, dar fără succes, problema încă persistă. Aşa că de data aceasta am făcut acest clip video prin care sper să fie destul de evidentă gravitatea situaţiei! Iar dacă acest clip va atrage suficient de multă atenţie, am şi eu speraranţa că poate autorităţile competente se vor implica mai mult şi poate că de data aceasta vor rezolva problema canalizării odată pentru totdeauna!”, a transmis Bogdan Cristian în clipul postat pe pagina sa de Youtube. În scurt timp, inițiativa inedită a devenit virală, internauții apreciind curajul tânărului.
Vijelia a făcut prăpăd și în Brașov
Hunedoara nu este singura zonă din țară unde natura și-a făcut simțită prezența în aceste zile. Spre exemplu, în Brașov, vijelia a făcut prăpăd, inundând multe dintre străzile orașului. În plus, mai multe autoturisme au fost luate, pur și simplu, de ape.
Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea sunt județele aflate sub cod galben de fenomene extreme, valabil până îna ceastă seară, la orele 23:00.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet