În ultimele zile, în spațiul public au circulat zvonuri potrivit cărora vârsta de pensionare opțională ar urma să crească până la pragul de 70 de ani, în cazul anumitor categorii sociale. Chestionată pe marginea acestui subiect, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că Guvernul este în momentul de față „departe de a lua o decizie”, chiar dacă măsura a fost adusă în discuție, pe fondul schimbărilor de la nivel european.
Violeta Alexandru, precizări importante despre creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani
„Am început să documentăm subiectul ( majorarea vârstei de pensionare). Nu cred că e de luat o decizie fără o dezbatere. Personal, între speranța de viață și pensionare, merită mai intâi să facem o dezbatere. Să vedem dezbaterile mai întâi.
Suntem departe de a lua o decizie. Însă am văzut la nivel european intenția de a genera o schimbare în această privință și m am simțit datoare să discutăm și noi.
În funcție de cum reacționează societatea, vom trece la măsurile care se impun. O să fie un impact în sistemul public mai mult decât în cel privat. Nu mă grăbesc să vă anunț niște decizii din moment ce nu sunt”, a declarat Violeta Alexandru.
Ludovic Orban susține măsura creșterii vârstei de pensionare
La rândul său, premierul Ludovic Orban s-a pronunțat în favoarea acestei măsuri, precizând că în momentul de față se poartă discuții pentru un proiect care să ofere românilor ce au depășit vârsta de pensionare posibilitatea de a lucra în continuare, fără să mai fie „condiționați de „decizii administrative” .
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„E o temă care se discută. Posibilitatea ca după vârsta de pensionare în anumite categorii de activitate oamenii care își doresc să lucreze în continuare să poată lucra fără să le mai fie condiționată posibilitatea de a lucra de niște decizii administrative.
Să poată lucra pur și simplu mai mult decât vârsta de pensionare. E doar o discuție momentan. Nu se pune problema unei decizii în acest sens”, a explicat șeful Executivului.
Reacția acestuia vine în contextul afirmațiilor făcute de Raluca Turcan, care a anunțat că Guvernul lucrează la elaborarea unui proiect care prevede posibilitatea ca angajații să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani. Potrivit vicepremierului, liberalii nu intenționează, însă, să majoreze vârsta de pensionare.
„În momentul de față nu cred că România este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani. Însă, cred că se impune o discuție în spațiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creșterea vârstei de pensionare atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creștere obligatorie a vârstei de pensionare.
Subiectul acesta a fost deja lansat în dezbatere publică, se lucrează la un proiect, dacă vă aduceți aminte există și în Camera Deputaților un astfel de proiect ca să poți să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani.
Dacă se va ajunge la concluzia că există o susținere pentru această idee este posibil să luăm această măsură. În momentul de față nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a declarat Raluca Turcan în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri.