La aproape un de la tragedia din Colectiv, pe pagina de Facebook a formaţiei a apărut o nouă melodie.
„La aproape un an de la ultima postare de pe această pagină, revenim cu cel mai greu mesaj pe care l-am scris vreodată. Pe vremea aceasta, în 2015, formaţia Goodbye to Gravity se pregătea să lanseze noul disc, intitulat „Mantras of War”.
Trupa avea foarte multe planuri: să scoată cele mai ambiţioase videoclipuri din carieră, să ofere concerte excepţionale şi să plece într-un lung turneu naţional, urmat de primul turneu european. Cel mai mult conta muzica, iar băieţii voiau ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume, relatează Antena 3.
În noaptea de 30 octombrie însă, speranţa s-a transformat în scrum. Aproape tot ce fusese pregătit atunci pentru fani s-a pierdut. Dragostea pentru muzică pe care o împărtăşeau cei cinci artişti, a fost redusă la tăcere.
Nu vom mai putea niciodată să ne aşezam în primul rând la concertele lor, pentru a ne bucura de piesele puternice, încărcate cu semnificaţie. Ce putem să facem, însă, este să nu uităm forţa copleşitoare a creaţiei trupei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Este din nou octombrie, un an mai târziu…Încă îi mai plângem pe cei pe care i-am pierdut şi ne amintim de ei şi de ceea ce au lăsat în urmă.
„Heed the Call” este o piesă care trebuia să aibă o altă poveste. Videoclipul a fost iniţial filmat pentru a scoate în evidenţă energia pură care alimenta concertele formaţiei, precum şi devotamentul pe care cei cinci muzicieni îl arătau artei lor. Acum, atât melodia cât şi clipul au o însemnătate mai adâncă – ne amintesc de moştenirea nemuritoare a trupei şi ne arată că Goodbye to Gravity va fi mereu cu noi, în sufletele noastre.
Vom continua să onoram amintirea trupei prin viitoare demersuri, pe care le veţi putea urmări accesând această pagină, care va fi actualizată cu noi informaţii.
Până atunci, va invităm să vizionaţi videoclipul de mai jos, realizat în amintirea lui Alex, Mihai, Vlad şi Bogdan, precum şi a tuturor celor pe care i-am pierdut. Gândurile noastre se îndreaptă către Andrei, care luptă în continuare pentru sănătatea sa prin intervenţii chirurgicale şi proceduri de recuperare”, se arată în mesaj.
Andrei Găluţ este singurul supravieţuitor din trupă în urma tragediei din Colectiv. Basistul Alex Pascu a murit la data de 11 noiembrie 2015, bateristul Bogdan Lavinius Enache a murit la data de 8 noiembrie 2015, iar chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru au murit la data de 30 octombrie 2015