Marea finală a concursului Eurovision, competiţie de la care România a fost exclusă pentru acumularea unor datorii uriaşe către European Broadcasting Union, a fost câştigată de Ucraina.
Ucraina a câştigat finala concursului Eurovision 2016, cu piesa ”1944”, interpretată de Jamala, o cântăreaţă de etnie tătară, potrivit site-ului oficial al competiţiei.
Finala concursului Eurovision 2016 a avut loc sâmbătă seară, la Globe Arena din Stockholm. Show-ul a fost prezentat de cântăreţul Måns Zelmerlöw – care a câştigat pentru Suedia ediţia din 2015 a concursului, organizată la Viena, cu piesa ”Heroes” – şi Petra Mede. Semifinalele competiţiei au avut loc pe 10 şi 12 mai, la Stockholm.
Cântăreaţa Jamala a câştigat competiţia din acest an, cu piesa „1944”, care a obţinut un total de 534 de puncte. În urma acestei victorii, ediţia din 2017 a concursului Eurovision se va desfăşura în Ucraina, notează News.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Jamala este prima artistă de etnie tătară, originară din Peninsula Crimeea, care a participat la Eurovision.
Cântecul ei, ”1944”, are o mare încărcătură politică şi nu este o piesă ”tipică” pentru concursul Eurovision – versurile sale conţin referiri la Stalin, Peninsula Crimeea şi acuzaţii de epurare etnică.
Cântecul ucrainean a supărat autorităţile din Rusia, ţară care a anexat Peninsula Crimeea, preluând-o de la Ucraina, în urma unui referendum controversat, în 2014, în contextul creşterii tensiunilor dintre cele două state şi al războiului civil din estul Ucrainei.
Cântecul ”1944”, interpretat de Susana Jamaladinova, al cărei nume de scenă este Jamala, a fost desemnat câştigător în finala selecţiei naţionale pentru Eurovision din Ucraina, ce a avut loc la începutul acestui an.
Această piesă, o combinaţie între muzica pop şi versuri pline de durere care sunt mai enunţate decât cântate, a fost inspirat din viaţa străbunicii interpretei Jamala, care a făcut parte dintre tătarii deportaţi în masă de regimul stalinist în 1944. Această străveche minoritate musulmană a fost considerată de regimul sovietic neloială şi care nu prezenta încredere, după trei ani de ocupaţie nazistă în Al Doilea Război Mondial. Ca un fel de pedeapsă colectivă, peste 240.000 de tătari din Crimeea au fost urcaţi în trenuri şi expulzaţi în Asia Centrală.
Mai multe mii au murit în timpul călătoriei şi niciunul dintre ei nu a avut voie să se întoarcă în Crimeea până în anii 1980.
”ştiu că tu ai interpretat anul trecut un cântec despre pace şi dragoste, dar eu îmi doresc pace şi dragoste pentru toată lumea, mai ales în Ucraina”, a declarat artista ucraineană, la finalul competiţiei, adresându-se câştigătorului din 2015, suedezul Måns Zelmerlöw.
Podiumul concursului Eurovision 2016 a fost completat de Australia, care a obţinut 511 puncte, şi Rusia, care a primit 491 puncte.
După votul juriilor naţionale, pe primul loc se afla Australia, însă rezultatul final al concursului Eurovision 2016 a fost decis de voturile telespectatorilor din ţările participante.
La ediţia din acest an au urcat pe scenă concurenţi din 26 de ţări: Belgia, Cehia, Olanda, Azerbaidjan, Ungaria, Italia, Israel, Bulgaria, Suedia, Germania, Franţa, Polonia, Austria, Cipru, Serbia, Lituania, Croaţia, Rusia, Spania, Letonia, Ucraina, Malta, Georgia, Austria, Marea Britanie şi Armenia.
Câştigătorul a fost ales în urma voturilor exprimate de telespectatorii şi juriile de specialitate din cele 42 de ţări participante în acest an la Eurovision. Voturile juriilor naţionale şi voturile telespectatorilor au avut o pondere egală – 50% – în decizia finală.
Cântăreţul Justin Timberlake a urcat pe scena finalei de sâmbătă seară a concursului Eurovision 2016 în calitate de artist invitat, la finalul competiţiei. Starul american a susţinut un recital electrizant, interpretând una dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul său, ”Rock Your Body”, şi cel mai recent single al lui, intitulat ”Can’t Stop the Feeling”.
Tot la finalul competiţiei, la scurt timp după ce organizatorii au anunţat încheierea perioadei de votare, a urcat pe scenă şi câştigătorul ediţiei din 2015 a concursului Eurovision, cântăreţul suedez Måns Zelmerlöw, care a interpretat tot două cântece – ”Fire in the Rain” şi ”Heroes”.
Concursul Eurovision 2016 a fost difuzat live în numeroase ţări din afara Europei, precum China, Noua Zeelandă, Kazakhstan. De asemenea, competiţia din acest an a fost transmisă pentru prima dată, în direct, în Statele Unite ale Americii.
România ar fi trebuit să fie reprezentată la Eurovision 2016 de Ovidiu Anton, cu piesa ”Moment of Silence”.
European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului Eurovision, a anunţat, pe 22 aprilie, că România nu mai are dreptul de a participa la Eurovision 2016, din cauza datoriilor neplătite de televiziunea publică (TVR).
Ca urmare a retragerii accesului la serviciile oferite de EBU membrilor săi, televiziunea română nu a mai avut acces la semnalul transmis de la Stockholm, şi, astfel, nu a putut să difuzeze Eurovision Song Contest 2016.
Televiziunea Română trebuie să plătească către EBU o datorie totală de 16 milioane de franci elveţieni.
Finala Eurovision Song Contest 2016 a putut fi urmărită în România în direct pe internet, pe canalul de YouTube al competiţiei muzicale şi pe site-ul eurovision.tv.
După transmisiunea în direct, toate spectacolele susţinute de cei 26 de finalişti au fost publicate pe canalul de YouTube, care are peste un milion de abonaţi şi a primit premiul YouTube Gold Play Button.
România ar fi trebuit să intre în concurs în cea de-a doua semifinală, pe 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.
Până în prezent, cea mai bune performanţă a României la concursul Eurovision a fost locul al treilea, obţinut în anul 2005, de Luminiţa Anghel şi Sistem, la Kiev, şi în 2010, de Paula Seling şi Ovi, la Oslo.
În anul 2006, în competiţia muzicală desfăşurată la Atena, Mihai Trăistariu a obţinut locul al patrulea în clasament, iar melodia interpretată de el, ”Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă, este piesa românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision – 172 de puncte.
În anul 2015, România a fost reprezentată la Eurovision de trupa Voltaj, cu melodia „De la capăt”, şi a ocupat locul al 15-lea în finala care a avut loc la Viena, Austria.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume. Eurovision este, de asemenea, unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori. Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).