Vicepremierul Raluca Turcan nu exclude posibilitatea ca ședința pentru învestirea guvernului Orban II să nu aibă cvorumul necesar

Adrian Ilie   
în Stiri de ultima ora
22/02/2020, 14:46
Vicepremierul Raluca Turcan nu exclude posibilitatea ca ședința pentru învestirea guvernului Orban II să nu aibă cvorumul necesar
Raluca Turcan/ Foto: Hepta

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că este posibil ca parlamentarii PSD să nu participe la ședința de luni a plenului reunit în care ar trebui să se dea votul de învestire al guvernului Orban 2. Turcan crede că absența social-democraților ar putea fi parte a încercării de boicotare a alegerilor anticipate de către partidul conduse de către Marcel Ciolacu.

Un scenariu ”foarte posibil”

Din partea PSD ne aşteptăm la blocaje, şicane şi lipsă de responsabilitate în faţa aşteptărilor românilor. E foarte posibil ca luni, ca într-un joc politic intern al PSD-ului, să nu se creeze cvorumul pentru a putea respinge în plenul Parlamentului guvernul Orban şi a face primul pas spre alegeri anticipate. Lucrul acesta este generat exclusiv de către calculele politicianiste ale PSD-ului, care doreşte să prelungească această stare de nemulţumire a românilor, pentru faptul că la nivel de întreg Parlament nu se poate crea responsabilitatea necesară ajungerii la alegerile anticipate”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă susținută la Sibiu

Prim-vicepreședintele PNL crede că în loc să recurgă la boicot, ceea ce ”denotă o lipsă de responsabilitate clară din partea PSD”, social-democrații ar trebui să vină cu o alternativă clară la propunerile făcute de către liberali.

În momentul în care un partid precum PSD-ul a respins alegerea primarilor în două tururi, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, a demis Guvernul, are obligaţia să arate prin vot şi prezenţă în Parlament ce soluţie pune pe masă românilor. Neprezentarea la Parlament, eschiva la votul din Parlament, practic nu are nicio legătură cu ceea ce aşteaptă oamenii de la parlamentari, şi anume să se ducă la Parlament şi să muncească”, a conchis Raluca Turcan.

Acuzele aduse de Iohannis și Orban

În ședința Comitetului Executiv Național al PSD, care a avut loc miercuri, conducerea social-democraților a decis ca parlamentarii partidului să nu participe la ședința la care ar urma să fie supus votului guvernul Orban 2, astfel încât să nu se asigure cvorumul de ședință necesar desfășurării procedurii. Decizia a fost adoptată în CEx cu unanimitate de voturi.

A doua zi, președintele Klaus Iohannis le-a cerut pesediștilor să-și reconsidere decizia. „Mi se pare o poziţie principial incorectă şi profit şi de această ocazie să-i invit să-şi reconsidere punctul de vedere. Parlamentul României este organul suprem care reprezintă voinţa poporului şi acolo se lucrează prin prezenţă, nu prin absenţă”, a argumentat președintele.

Și premierul Ludovic Orban a spus că neprezentarea PSD la ședință ar reprezenta boicotarea unei proceduri constituționale. „PSD are trei variante: tergiversarea, care este penibilă, o să-şi piardă şi bruma de capital pe care o mai au. A doua variantă pe care o mai au este să învestească guvernul ei, ceea ce s-ar face de râs iremediabil şi mai este varianta anticipatelor”, a comentat Orban.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×