Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile de către magistraţii ÎCCJ, după ce a fost reţinut, azi-noapte, de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, care îl acuză de trafic de influenţă. Este prima măsură luată de anchetatori într-un nou dosar în care omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost pus deja sub acuzare. În aceeaşi cauză este vizat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În cursul zilei de astăzi, Bogan Olteanu a fost prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
UPDATE 19.50: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să îl plaseze pe viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, în arest la domiciliu. Potrivit avocatului acestuia, Olteanu a primit vestea cu bucurie, însă a contestat măsura preventivă.
„O decizie pe care doamna preşedinte a considerat-o corectă. Se va comunica această încheiere Parchetului. Am şi contestat-o deja, considerăm că măsura maximă preventivă, raportat la ce este în dosar, este controlul judiciar. Olteanu a primit vestea cu bucurie. În situaţia în care eşti reţinut şi primeşti o astfel de soluţie nu ai cum să fii decât fericit. La expirarea ordonanţei de reţinere va fi plasat la domiciliu, în Snagov”, a declarat avocatul lui Bogdan Olteanu.
UPDATE 18.05: Avocatul lui Bogdan Olteanu a declarat că nu există probe la dosar care să susţină acuzaţia de cumpărare de trafic de influenţă şi a anunţat că Olteanu va demisiona luni din funcţia de viceguvernator al BNR.
Sursa: Realitatea.net
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?