Dolarul puternic ar putea scumpi carburanţii în România cu până la 5 procente în perioada următoare. Efectul va fi resimţit şi mai puternic de şoferi din cauza creşterii cotaţiilor internaţionale la petrol din ultima lună.
Petroliştii speră însă ca scumpirile să fie compensate de eliminarea supraaccizei introdusă în 2014.
Cotaţia petrolului, care se apropie de 50 de dolari pentru un baril, împreună cu un dolar puternic, ce a depăşit în premieră pragul de 4,25 lei, vor aduce surprize neplăcute şoferilor români în următoarele săptămâni.
„Dacă în perioada următoare vom avea o apreciere a preţului petrolului, acest efect s-ar cumula cu cel al deprecierii leului faţă de dolar am avea un efect la 4-5 procente de scumpire a carburanţilor”, spune Claudiu Cazacu, specialist pieţe financiare.
Cât timp cotaţiile ţiţeiului au fost scăzute, companiile petroliere care au lanţuri de benzinării în ţară au preferat să importe materia primă şi să o rafineze în ţară.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mai mult de 60% din carburanţii vânduţi în România provin din petrolul adus din import. Cea mai mare cantitate din acesta vine pe Marea Neagră, din ţările ex-sovietice, potrivit digi24.ro. BNR a anunţat, vineri, un curs de 4,2523 lei pentru dolar, acesta fiind maximul istoric al monedei americane în faţa leului.
Sursa: realitatea.net