Tragedia de la Colectiv va ajunge în casele noastre pe micile ecrane. Documentarul „colectiv” a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, fiind primul documentar românesc selectat în cadrul acestui eveniment. Pelicula are ca temă centrală incendiul din clubul din București și culisele luptei contra corupției din perioada care a urmat tragediei care a fost soldată cu trecerea în neființă a 64 de oameni.
Unde poți vedea documentarul „colectiv”, care spunea povestea tragediei din Capitală
Pelicula regizată de Alexander Nanau a fost selectată și la ediţia de anul acesta a prestigiosului Toronto International Film Festival, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din America de Nord, care a avut loc în perioada 5 – 15 septembrie. Beneficiind de aceste critici favorabile, așteptările în jurul acestui documentar sunt tot mai mari.
Documentarul „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducţie cu Samsa Film Luxembourg şi HBO Europe, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund şi Sundance Documentary Fund, cu participarea RTS Elveţia, YES Docu şi MDR Germania. Filmul va fi disponibil pe HBO GO şi la HBO şi va fi distribuit în luna noiembrie în cinematografele din ţară prin Alexander Nanau Production în parteneriat cu Voodoo Films.
Pe cine vom vedea în documentarul „colectiv”
Efortul de producţie a fost unul amplu și a constat în 14 luni de filmare şi 18 luni de montaj. Peste 60 de oameni au făcut parte din echipa extinsă, din cinci ţări şi nouă naţionalităţi.
Filmul îi are ca protagonişti pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac, echipa de jurnalişti de investigaţie de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supravieţuitorii incendiului, şi Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet