Cele mai frumoase desene animate pentru copilul tău, indiferent de vârstă, le găsești extrem de simplu. Totul este la o… căutare pe Google distanță! Poți alege între nenumărate variante precum: Kung Fu Panda, Cars 2, The Adventures of Tintin, Up, Ratatouille, Ice Age, Finding Nemo, A Christmas Carol, Bolt, Tinker Bell, Tinker Bell and the Great Fairy Rescue, Secret of Wings, Monsters Vd Aliens, The Little Mermaid, Monsters, Inc. Yogi Bear, The Polar Express, Beauty and the Beast, Lady and the Tramp, etc.
Poți găsi desene animate subtitrate în limba română pe google, căutând exact desenul dorit de copil, pe diferite canale unde se difuzează ele sau direct pe youtube, unde poți găsi și cântecele sau întregi „cutiuțe” muzicale, spre deliciul și… potolirea celui mic!
Unde găsești cele mai frumoase desene dublate în limba română?
O simplă căutare pe internet a ceea ce-ți dorești să vizioneze copilul tău este de ajuns. În acest mod vei găsi chiar și liste de diverse desene animate, cele mai frumoase sau amuzante, în funcție de vârstă. Se recomandă ca, indiferent de vârstă, copilul să nu stea foarte mult în fața unui ecran (televizor, calculator, tabletă sau telefon). Acest lucru poate afecta dezvoltarea creierului celui mic și poate genera probleme grave de comportament, probleme cu somnul și, mai târziu, deficit de atenție la școală, rezultate slabe la învățătură, lipsa de interes pentru lectură, conduce deseori la obezitate și multe alte nenorociri.
Ce recomandă specialiștii? Cât să-ți lași copilul la desene animate?
- Copilul nu „își dezvoltă creierul și inteligența” la TV, dimpotrivă. Este „normal” ca producătorii de DVD-uri și seriale să-ți promită că acestea îți vor educa copilul și îl vor face mai deștept, un Einstein-baby și că trebuie să-i faci program zilnic de vizionări, încă din maternitate (!!!), dacă s-ar putea… Ei vor să-și vândă produsele și să aibă rating. Cu cât părinții sunt mai educați și responsabili, cu atât vor filtra mai bine reclamele și „indicațiile” de pe ambalaje și vor lua decizii mai bune. Bebelușii NU sunt capabili fizic și psihic să înțeleagă sensul imaginilor care se succed pe ecran. Creierul lor are nevoie de cel putin 2 ani pentru a atinge un grad de dezvoltare suficient să poată corela simbolurile de pe ecran cu echivalente din realitate. Televizorul este un babysitter jalnic, iar timpul petrecut în fața lui nu este nicidecum de calitate pentru un bebeluș. Acesta oricum nu va scăpa mai târziu de TV decât dacă vă mutați la Polul Nord sau pe o insulă pustie, așa că nu e cazul să se grăbească nimeni. Copilul are timp sa „beneficieze” de TV și e bine ca primul contact cu programele TV să fie mai târziu, după 3-4 ani (depinde cum reușește fiecare să gestioneze situația și cât de cooperanți sunt ceilalți membri ai familiei). Pentru copiii mai mari, pot exista unele beneficii din urmărirea unor programe educative sau a unor canale precum Animal Planet sau Discovery (emisiuni selecționate și de scurtă durată) sau DVD-uri educative, dar aici vorbim despre bebeluși. Primii 2 ani sunt esențiali pentru creșterea și dezvoltarea creierului. Dacă îți dorești un copil inteligent, bun, înțelegător, cooperant, care să facă față la școală și în viață, oferă-i experiențe pozitive, interacțiuni cu familia și alți copii cu care să se joace și să comunice direct cât mai mult. Oferă-i, ca părinte, experiențe reale, cu oameni reali, legume reale, îmbrățișari reale.
- 90% dintre copiii mai mici de 2 ani se uită la televizor între o oră și două ore pe zi
- 30% dintre copiii mai mic de 3 ani au televizor în camera lor
- 4 ore și jumătate petrec, în medie, copii între 8 și 14 ani în fața televizorului