Cel puţin şase oameni au murit şi alţi 70 au fost răniţi, în Statele Unite ale Americii, după deraierea unui tren de mare viteză! Trenul a deraiat şi s-a prăbuşit de pe un pod chiar pe o autostradă din apropierea oraşului Tacoma, statul Washington, informează site-ul postului NBC. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Bilanţul victimelor ar putea creşte, a avertizat un oficial din cadrul Departamentului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor. În tren erau 78 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, transmite postul KIRO.
Un tren de mare viteză a deraiat şi s-a prăbuşit pe o autostradă. Numărul victimelor ar putea creşte!
Printre răniţi sunt şi persoane aflate în vehiculele aflate pe autostradă, care au fost rănite după prăbuşirea trenului. Anchetatorii suspectează că trenul de mare viteză, care circula pe o rută nouă, a deraiat după ce a lovit un obiect care era pe linia ferată.
Presa americană publică înregistrarea audio a conversaţiei purtate de mecanicul de tren cu serviciile de urgenţă, acesta menţionând faptul că trenul se afla într-o curbă când a deraiat. „Eram în curbă, peste podul de pe autostrada I-5, şi am ajuns jos. Vagoanele sunt peste tot şi chiar pe autostradă”, sunt explicaţiile date de mecanicul locomotivei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii