Un sat din nordul Italiei nu a raportat niciun caz de coronavirus, în ciuda faptului că se află în zona în care focarul este cel mai mare, iar localnicii au dezvăluit secretul prin care fac față pandemiei.
Un sat din Italia nu a avut niciun caz de coronavirus
Cotidianul britanic The Guardian a făcut un material amplu despre satul Montaldo Torinese, din nordul Italiei, care nu a avut niciun caz de coronavirus printre cei 720 de locuitori ai săi.
Satul Montaldo Torinese se află la aproximativ 19 kilometri de Torino, iar localnicii cred că sunt protejați de ”apa miraculoasă” care, potrivit legendei, i-ar fi vindecat de pneumonie și pe soldații lui Napoleon Bonaparte.
”Potrivit tradiției, generalii lui Napoleon erau bolnavi de pneumonie. Și datorită aerului curat și al mediului rural, dar și a apei din această fântână, au fost vindecați. Astăzi, fântâna este închisă și apa ei este folosită doar pentru irigarea câmpurilor. Nu o poți bea”, a declarat Sergio Gaiotti, primarul din Montaldo Torinese.
”Am fost primul oraș din zonă care a distribuit măști tuturor familiilor”
Sergio Gaiotti consideră că motivele mai credibile ale absenței coronavirusului ar putea fi aerul curat și stilul de viață sănătos al localnicilor, precum și eforturilor sale de a informa oamenii privind riscurile coronavirusului și de a distribui măști de protecție tuturor familiilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”De la început am trimis tuturor broșuri informative, care enumerau măsurile pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a rămâne în siguranță, cum ar fi spălarea mâinilor în mod regulat și evitarea contactului direct și am postat anunțuri oficiale pe site-ul nostru. Am fost primul oraș din zonă care a distribuit măști tuturor familiilor”, a precizat Gaiotti.
Montaldo Torinese nu este singura localitate din nordul Italiei care nu a înregistrat niciun caz de coronavirus. Nici în Ferrera Erbognone, comună cu puțin peste 1.000 de locuitori nu a fost semnalat vreun caz de COVID-19.
Prin urmare, cetățenii acestei localități vor face obiectul unui studiu realizat de Institutului Neurologic „Mondino”. Autoritățile își propun să-i supună pe oameni la diverse teste, în speranța că astfel vor putea descoperi eventuali anticorpicare îi protejează de boală.
Numărul de decese provocate de noul coronavirus în Italia a ajuns să fie de trei ori mai mare decât în China, țara de unde a început această pandemie, și a depășit de mult 10.000 de morți. Numărul persoanelor care au murit în Italia din cauza coronavirusului a ajuns luni la 11.591, cu 812 noi decese înregistrate în ultimele 24 de ore.