Un cuplu a murit într-un accident auto la câteva minute după cununia civilă

Alexa Serdan    Cristiana Astefanoaiei   
în Stiri mondene
25/08/2019, 13:25
Un cuplu a murit într-un accident auto la câteva minute după cununia civilă
Un cuplu și-a pierdut viața după câteva minute de la cununia civilă. Sursa foto: cnn.com

Un cuplu tânăr din Texas a murit într-un accident auto la câteva minute după cununia civilă. Familia celor doi tineri a privit neputincioasă accidentul în care și-au pierdut viața proaspeții însurăței. 

Doi tineri au murit la scurt timp după ceremonia civilă

Harley Morgan (19 ani) și Rhiannon Boudreauax (20 de ani) au plecat de la cununia civilă, dar în drumul spre Beaumont, Texas mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un camion care avea atașată și o remorcă. Accidentul s-a petrecut la scurt timp după cununia civilă pe autostrada 87, a transmis Departamentul Poliției Orange printr-un comunicat, potrivit CNN.

În spatele lor, într-o altă mașină se aflau mama și sora mirelui care au privit neputincioși accidentul mirilor. „Mi-am privit copilul murind. S-au iubit încă de când s-au cunoscut, la 13 ani. Doar ce se căsătoriseră. N-au fost căsătoriți nici măcar cinci minute”, a spus mama lui Harley Morgan, Kennia. „Încă am sângele fiului meu pe haine pentru că am încercat să-l scot din mașină și pe ea.”, a mai spus mama mirelui.

„Este o imagine care mă va urmări pentru tot restul vieții. Nu voi uita asta. Nu va dispărea niciodată. Voi vedea camionul lovind mașina în care era fiul meu și va ucide copilul în fiecare seară pentru tot restul vieții mele.”, a adăugat Kennia.

Cuplu ucis într-un accident auto la scurt timp după cununia civilă
Doi tineri care tocmai se căsătoriseră au fost uciși într-un accident de mașină. Sursa foto: cnn.com

Cuplul plănuia nunta pentru luna decembrie

Cuplul era foarte încântat să-și înceapă viața împreună. Cei doi îndrăgostiți omorâți în accidentul de mașină aveau planificată cununia religioasă și doreau să facă nunta pe 20 decembrie alături de familie și prietenii apropiați. Ofițerul de stare civilă a declarat că a mers la locul accidentului câteva minute mai târziu, a relatat KFDM.

Șoferul camionului nu a fost rănit. Acum poliția din Orange investighează incidentul petrecut în regiunea Beaumont-Port Arthur din sud-estul Texasului în vederea găsirii vinovatului.

 

 

 



	                        
                        
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×