Un avocat a fost asasinat! Ce interlopi a apărat în instanță?! Este unul dintre cei mai cunoscuți avocați sârbi. Dragoslav Ognjanovic a fost împușcat în fața casei sale din Belgrad, ca urmare a unei posibile răzbunări în cadrul unor clanuri interlope. (GALERIE FOTO/ click pe foto)
Avocatul Dragoslav Ognjanovic a fost unul dintre apărătorii fostului președinte al Iugoslaviei, Slobodan Milosevic, judecat pentru crime de război. Avocatul, în vârstă de 56 de ani, a fost împuşcat mortal în faţa locuinţei sale din capitala Serbiei. El l-a mai apărat si pe un important membru al lumii interlope din Serbia şi Muntenegru, Luka Bojovic, conform presei sârbe.
“Poliţia caută persoana care l-a asasinat (…) pe avocatul Dragoslav Ognjanovic şi care l-a rănit la braţ pe fiul de 26 de ani al acestuia”, a declarat un responsabil al poliţiei sârbe, Dejan Kovacevic.
Un avocat a fost asasinat! Ce inerlopi a apărat în instanță
Poliţia nu a făcut nicio legătură între crimă şi calitatea sa de fost avocat al lui Milosevic sau de apărător al lui Luka Bojovic care, conform cotidianului Vecernje Novosti, ispăşeşte în Spania o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru posesie de arme.
Bojovic este, conform acestei publicaţii, una din principalele figuri ale unuia din cele două clanuri de interlopi originare din Kotor, în Muntenegru, care duc de mai mulţi ani un război nemilos în Serbia şi Muntenegru. Acest conflict a făcut deja mai mulţi morţi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Un alt avocat sârb, Vladimir Zrelec, care era apărătorul lui Slobodan Saranovic, membru important al clanului rival, el însuşi asasinat în 2017, a fost ucis în decembrie 2015 la Belgrad.
Preşedintele Baroului din Serbia, Viktor Gostiljac, a declarat că ”întreaga profesie” este ”şocată de această crimă”. El a cerut o întrevedere cu miniştrii de interne şi de justiţie pentru a discuta despre securitatea avocaţilor în Serbia.
“Atacul asupra lui Dragoslav Ognjanovic este un atac asupra tuturor avocaţilor”, se arată într-un comunicat al Baroului, care cere autorităţilor să îi găsească rapid pe autorii acestei crime.
Dragoslav Ognjanovic a făcut parte dintr-o echipă de consilieri juridici a lui Slobodan Milosevic. Ei l-au ajutat în culise să îşi pregătească apărarea, deoarece liderul iugoslav şi-a asumat singur apărarea în faţa judecătorilor Tribunalului Penal Internaţionale (TPI) pentru fosta Iugoslavie.
Predat justiţiei internaţionale în 2001, la câteva luni după căderea sa, Slobodan Milosevic a decedat la 14 martie 2006, în celula sa de la TPI din Haga, înainte de a fi condamnat.
El trebuia să dea socoteală pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii pentru rolul său în conflictele care au provocat destrămarea fostei Iugoslavii în anii 1990 şi care s-au soldat cu 130.000 de morţi.