Un adolescent de 17 ani a murit într-un accident cu un snowmobil furat, la Predeal. Un alt tânăr este în stare gravă la spital

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
26/01/2020, 20:41
Un adolescent de 17 ani a murit într-un accident cu un snowmobil furat, la Predeal. Un alt tânăr este în stare gravă la spital
Un tânăr de 17 ani a murit la Predeal cu un snowmobil furat. Sursa foto: pixabay.com

Doi adolescenți teribiliști au furat în noaptea de sâmbătă spre duminică un snowmobil cu care s-au plimbat pe o pârtie din Predeal. Din păcate, tinerii în vârstă de 17 ani din București au făcut accident în urma căruia unul dintre adolescenți și-a pierdut viața.

Accident mortal cu un snowmobil furat, la Predeal

Poliția Stațiunii Predeal a deschis o anchetă după ce doi adolescenți în vârstă de 17 ani din București au furat un snowmobil din stațiunea montană Predeal. Cei doi tineri au plecat cu vehiculul pe pârtie, dar la scurt timp șoferul a pierdut controlul asupra direcției.

Snowmobilul furat de cei doi adolescenți a rupt o plasă de protecție și a intrat într-un chioșc amplasat la baza pârtiei din Predeal. În urma impactului cei doi băieți au fost răniți destul de grav. Din păcate, pentru unul dintre ei medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul la scurt timp după ce băiatul a ajuns la spital.

Furtul a fost sesizat la numărul de urgență 112

„În timp ce se deplasau cu snowmobilul, conducătorul vehiculului a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a rupt o plasă de protecţie a pârtiei şi a lovit un chioşc amplasat la baza acesteia.

Conducătorul vehiculului, în vârstă de 17 ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior fiind declarat decesul acestuia”, a informat, duminică, IPJ Braşov.

Cel de-al doilea adolescent a fost consultat de medicii care s-au deplasat la fața locului, iar în cele din urmă a fost transportat la spital. Cadrele medicale l-au supus pe tânărul de 17 ani la mai multe investigații medicale pentru a determina starea sa.

Organele de poliție care au ajuns la locul accidentului au mărturisit că furtul vehiculului a fost raportat printr-un apel la numărul de urgență 112. Polițiștii au fost sesizați în noaptea de 26 ianuarie 2020, în jurul orei 03:30.

Poliția Stațiunii Predeal a deschis un dosar. Care sunt acuzațiile aduse tinerilor

Primele cercetări au arătat că cei doi tineri au sustras snowmobilul de la baza pârtiei în jurul orei 02:00. Acum autoritățile în cauză au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×