Adio ora de vară! Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor deputaţilor, ca anul să nu mai fie împărţit în ora de iarnă şi ora de vară. Disconfortul fizic creat de schimbarea orei de două ori pe an şi rezultatele unor studii care arată că economia de energie este sub nivelul scontat ar putea determina oficialii europeni să elimine schimbarea orei în statele membre. Rezoluţia a fost votată deja de majoritatea deputaţilor europeni, urmând ca statele membre să fie de acord să o adopte, informeazaă adevărul.ro.
384 de deputaţi ai Parlamentului European, dintre cei 549 prezenţi, au votat joi „pentru” renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, astfel încât ora de iarnă va fi valabilă pentru tot cursul anului. Rezoluţia a fost susţinută de 70 de deputaţi „cronofili”, după ce mai multe organizaţii, precum Asociaţia împotriva dublei ore de vară (ACHED), au denunţat schimbările de oră şi efectele lor nocive asupra sănătăţii, considerând „discutabile” economiile la energie realizate prin schimbarea orei.
Uniunea Europeană renunţă la „ora de vară”!
Parlamentul European (PE) a cerut Comisiei Europene (CE) o evaluare „în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte „dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene (UE), relatează Reuters.
Eurodeputaţii consideră că „numeroase studii ştiinţifice (despre acest subiect) nu au avut rezultate concludente, dar au arătat, în schimb, existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii finţelor umane”. Comisia Europeană are sarcina de a convinge toate cele 28 de state membre să aplice rezoluţia, caz în care ora de iarnă va fi aplicată tot anul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere