Războiul civil din Siria capătă o nouă dimensiune, la șapte ani de la primele proteste care au avut loc împotriva președintelui de la Damasc, Bashar al-Assad. Zona din nordul Siriei rămăsese unul dintre ultimele bastioane ale revoluționarilor, dar este acum pus într-o situație extrem de fragilă. Asta după ce coaliția kurdo-arabă, care a luptat alături de americani atât cu regimul Assad, cât și împotriva organizațiilor teroriste ISIS și Al-Nursa, a fost abandonată de aliatul american, în urma unui ordin dat de Donald Trump.
Armata turcă a început ofensiva împotriva kurzilor în nordul Siriei
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului notează că au avut loc deja „raiduri aeriene”, dar și mai multe tiruri de artilerie asupra localității Ras al-Ain, la puțin timp după ce președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat începerea operațiunii „Izvorul păcii”. În cadrul acestei misiuni, armata turcă vizează „teroriștii din YPG (n.r. miliția kurdă) și ISIS”.
De asemenea, Erdogan ar dori să creeze o zonă de tampon unde să relocheze o bună parte din refugiații sirieni care au fugit din calea războiului și care au ajuns în Turcia. „Zona de securitate pe care o vom crea va permite revenirea refugiaților sirieni în țara lor”, a mai spus liderul regimului de la Ankara. De altfel, presa turcă susține că Erdogan și-ar dori să preia controlului asupra unei fâșii cu o lungime de 120 km și o adâncime de circa 30 de km, mergând de la Tal Abyad până la Ras al-Ain.
https://www.facebook.com/NowThisPolitics/videos/418825905485502/
Kurzii, la mâna lui Erdogan după ce au fost abandonați de armata americană, la ordinul lui Donald Trump
YPG – coaliția rebelă anti-Assad formată în special din kurzi, dar și cu arabi, a avut un cuvânt greu de spus în confruntările cu Statul Islamic. Astfel, cu sprijinul kurzilor, armata americană a reușit să elimine ISIS din nordul Siriei și Irakului. YPG a primit asigurări din partea SUA că vor avea spatele apărat în ceea ce privește amenințarea turcă, dar după o conversație telefonică avută între Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan, ultimul a primit garanții că poate să intre în nordul Siriei, în teritoriul controlat de kurzi, fără să aibă probleme militare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Pretextul acestei decizii din partea liderului de la Ankara este cel umanitar, dar Erdogan vrea să „înscrie” electoral prin acest război, pe seama rivalității dintre turci și kurzi, după înfrângerea suferită de partidul său la ultimele alegeri locale, în marile orașe din Turcia.
De partea cealaltă, Donald Trump nu și-a mai respectat angajamentul față de kurzi, el fiind într-o adevărată vâltoare a deciziilor diplomatice în ceea ce privește Orientul Mijlociu, cu mai multe decizii luate care se bat cap în cap în ceea ce privește protecția Israelului, lupta împotriva terorismului, dar și disputarea supremației în zonă, cu Rusia și Iran.
Războiul civil din Siria, un adevărat nod gordian pentru Orientul Mijlociu
Războiul civil din Siria a început la 15 martie 2011, când mai mulți protestatari au cerut o tranziție democratică a republicii în fața dictaturii ereditare a familiei Assad, totul în contextul evenimentului numit „Primăvara Arabă”. Assad a refuzat însă să cedeze presiunii străzii și, cu sprijin din partea Iranului și al Rusiei, a condamnat țara la război pentru a-și păstra hegemonia. Opoziția la Assad a fost una extrem de diversificată, atât din punct de vedere religios cât și etnic. De asemenea, sprijinul primit din partea occidentului a fost unul destul de limitat, fapt care a dus la radicalizarea anumitor facțiuni, în așa numite mișcare ISIS. În cele din urmă, SUA a trimis trupe speciale în Siria și Irak pentru a lupta contra Statului Islamic, iar acestea au avut un real succes împotriva teroriștilor, mulțumită ajutorului primit din partea celor kurzilor.
De partea cealaltă, cât timp rebelii erau preocupați cu teroriștii, trupele loiale regimului au primit sprijin din partea rușilor începând cu 2015, iar președintele Assad a reușit să țină de scaun, în ciuda faptului că poziția sa era una extrem de fragilă înainte de intervenția efectivă a Kremlinului în cadrul războiului.