Are probleme cu vocea de mai bine de o lună, însă a vrut să păstreze tăcere de mormânt! Click! a dezvăluit în premieră, zilele trecute, că Tudor Chirilă are probleme serioase de sănătate. Solistul trupei Vama a confirmat: vrea să facă investigaţii medicale, după modelul colegului Dan Bittman, în străinătate, mai precis în Belgia.
Solist în trupa Vama şi actor la Teatrul de Comedie, Tudor Chrilă a încetat să mai cânte şi să mai joace de o lună. Ultimul concert l-a avut pe 18 februarie, pe scena Hard Rock Cafe, iar după aceea şi-a mai forţat puţin glasul cu ocazia unor recepţii private, la începutul lunii martie.
Click! a dezvăluit zilele trecute că solistul, în vârstă de 40 de ani, are probleme mari cu vocea, apropiaţii lui susţinând că ar avea un hematom pe corzile vocale. Ieri, Chirilă a confirmat, în premieră, că a mers la mai mulţi specialişti din ţară pentru investigaţii medicale, toţi recomandându-i repaus vocal total.
Unii dintre aceştia l-au sfătuit chiar să se opereze, însă artistul nu se grăbeşte încă să intre la cuţit. Urmând exemplul colegului de breaslă Dan Bittman, care s-a operat la Viena, el s-a programat deja pentru un consult medical riguros în Belgia. “Din dorinţa mea şi la sugestia medicilor români, am ales să cer o opinie medicală şi din străinătate (Belgia, nu Viena). Vreau să vă spun că medicii români sunt excelenţi profesionişti şi aş vrea să le mulţumesc public doamnelor Dana Safta (Elias), Elena Cristescu (Clinica Prof Dr. Hociota), Silvia Samoilă, Corina Mella, Tania Florea”, a spus solistul.
„Tudor a fost în discuţii şi este în continuare pentru consultaţii în Belgia”, ne-a declarat Carina Stere, pr-ul Agenţiei de Vise, firma artistului. Chiar dacă fiul ei a apelat la medicii din Belgia pentru problemele cu vocea, actriţa Iarina Demian a declarat, zilele trecute, în exclusivitate pentru Click!, că nu este foarte îngrijorată: “Nu este vorba de ceva foarte grav. Tudor are o pauză vocală, este normal. Toţi cântăreţii au astfel de probleme. Medicii i-au mai recomandat puţin repaus. Sper ca săptămâna viitoare să poată vorbi”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Discret nu doar cu starea sa de sănătate, dar şi cu viaţa personală, Tudor Chirilă a devenit tătic, în mare secret, anul trecut, la sfârşitul lui noiembrie. Iubita lui, Iulia Mizgan, a născut un băieţel pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, la o clinică din Bucureşti. Tudor nu le-a spus nici măcar colegilor de la Pro TV că a devenit tată. Cântăreţul le-a dat marea veste doar familiei, prietenilor apropiaţi şi membrilor trupei. Tudor şi Iulia sunt împreună din 2012, dar artistul a ţinut-o departe de ochii lumii.
Tudor Chirilă a renunţat la concerte
Ultimul concert mare l-a avut la mijlocul lunii februarie, cu trupa sa, Vama. Apoi, de la începutul lui martie, Chirilă a început să-şi anuleze apariţiile pe scenă din cauza problemelor de sănătate. La tv, ultimul show la care a participat a fost ”Vocea României”, unde l-a condus pe elevul său spre marele premiu.
Dan Bittman s-a operat la Viena
Oboseala acumulată de-a lungul celor 27 de ani de carieră şi-a spus cuvântul şi în cazul lui Dan Bittman. Solistul trupei Holograf a fost diagnosticat, în urmă cu doi ani, cu stenoză carotidiană asimptomatică (pe un vas de sânge din zona gâtului, s-a depus grăsime, vena s-a îngustat şi a împiedicat astfel circulaţia sângelui). Pe 3 octombrie 2013, Bittman a fost operat la Viena.
Solistul a mai urcat pe scenă la aproape un an după intervenţie. “Mi-a revenit vocea miraculos, mulţi dintre medici mi-au spus că e un timp de 6 luni în care îmi va reveni vocea, însă nimic. Edi Petroşel m-a dus la un profesor, mi-a făcut o radiografie, m-a testat şi mi-a zis să încercăm cu un medicament care costă 16 lei, care ar putea face legătura între coarda vocală şi nerv. În 8 ore vorbeam deja normal”, îşi aminteşte artistul.
Sursă: www.click.ro