Cu mai puţin de o lună înainte să se împlinească 54 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy, Donald Trump, actualul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a declasificat o serie de documente care au legătură cu evenimentul din 22 noiembrie 1963.
Donald Trump, actualul lider de la Casa Albă, a aprobat declasificarea a aproape 2.800 de documente secrete care priveau asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy. Chiar şi în aceste condiţii, preşedintele Statelor Unite ale Americii a amânat declasificarea unor documente „sensibile”, decizia a venit la cererea serviciilor secrete. Anunţul declasificării documentelor a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă lansat de Casa Albă. În 1992, Congresul a anunţat că documentele care privesc asasinarea lui John F. Kennedy vor putea fi făcute publice în termen de 25 de ani. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi din Cupa Romaniei
Ce a declarat Donald Trump după declasificare
„Permit astăzi ca vălul să fie în sfârşit ridicat. În acelaşi timp, departamentele şi agenţiile executive mi-au propus ca anumite informaţii să continue să fie redactate din cauza problemelor de securitate naţională, de aplicare a legii şi de probleme externe. Nu am de ales – astăzi – şi accept decât să permit un prejudiciu ireversibil securităţii naţiunii noastre”, se arată în comunicatul de presă publicat de Casa Albă şi semnat de Donald Trump.
John Fitzgerald Kennedy a fost al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Mandatul început pe 20 ianuarie 1961 a fost stopat brusc pe 22 noiembrie 1963, când politicianul a fost asasinat de Lee Harvey Oswald. Incidentul s-a petrecut în oraşul Dallas, când preşedintele se afla în pre-campanie electorală.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!