Traficul aerian de pe Aeroportul „Henri Coandă” este paralizat. Nu se mai decolează și nici nu se aterizează în această dimineață, 11 noiembrie, din cauza ceții, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Șase curse au avut întârzieri de aproximativ 20-40 de minute la decolare, iar numărul avioanelor care așteaptă să decoleze este în creștere, arată site-ul Aeroportului „Henri Coandă”.
Pe Otopeni este paralizat traficul aerian
De asemenea, niciun avion nu a primit permisiunea să aterizeze. Astfel, opt aeronave au fost direcționate către Sibiu. Începând cu ora 16, niciun avion nu a mai decolat de pe aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca. Ceața se pare că a oprit toate drumurile oamenilor, ea fiind atât de deasă încât în zona aeroportului vizibilitatea a scăzut chiar sub 10 metri.
Peste o mie de oameni care au avut ca destinație Marea Britanie, Germania, Italia sau Elveția au trbeuit să se conformeze regulilor care au ca scop siguranța lor, astfel, trebuind să-și schimbe planurile. Unul dintre călători a povestit pe scurt despre acest incident. ”Noi am venit din Biaa Mare ca să călătorim spre Londra. Ni s-a anulat zborul și mi s-a spus să vin să stăm la coadă la rând să ne reprogrameze”, a zis unul dintre pasageri.
Un altul, a precizat că a pierdut nu numai timp, dar și bani o dată cu această modificare. ”Eu mi-am luat bilet pentru Bari. Iar eu mi-am făcut rezervare pe booking şi pierd. Cam 60 de euro pe bilet şi 450 de euro bookingul. Au spus că forţă majoră, nu au ce face”, a declarat un pasager.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Însă, nu ei au fost călătorii care au răbufnit și s-au revoltat. Un tânăr a declarat că tuturor li s-a promis mâncare, cazare, însă nu au primit nimic. ” Ni s-a promis cazare, mâncare şi că totul o să fie în regulă, dar până la urmă nu ne-au mai dat nimic, că e vina naturii”, a declarat un pasager nervos.
Un alt om nemulțumit a găsit multiple nereguli în organizarea lor. ” Organizare zero. Efectiv lumea s-a înghesuit în față, nimeni nu a făcut ordine, ca să se stea frumos la rând”, a precizat o femeie.