Noaptea când lupii încep să vorbească! Cine le va auzi secretele teribile, va fi vai şi amar de el!

Filon Stan   
în Stiri de ultima ora
29/11/2017, 19:00
Noaptea când lupii încep să vorbească! Cine le va auzi secretele teribile, va fi vai şi amar de el!

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului. „Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei. Lupii încep să vorbească!

Usturoiul folosit la aceste practici de apărare era de obicei „menit” cu un an înainte, tot în noaptea Sfântului Andrei. O ceremonie de „păzire” a usturoiului implica participarea fetelor şi flăcăilor din sat, care petreceau, în vreme ce acesta căpăta calităţile pentru protecţie. Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va să vie ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).

Tot ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. În noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.

Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Nici animalele nu sunt scutite de primejdie – omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×