De la 1 ianuarie 2018, absolvenţii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire pot solicita prima de inserţie în cuantum de 1.500 de lei.
Potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă1 în vigoare la data încadrării. Valoarea Indicatorului social de referinţă este de 500 de lei.
Toţi absolvenţii de liceu pot primi 1500 de lei!
Prima de inserţie se acordă în două tranşe, astfel:
a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;
b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Persoanele care beneficiază de prima de inserţie au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Persoanele care nu au reuşit să se încadreze în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, pot solicita indemnizaţie de şomaj dacă :
– în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti;
– la data solicitării dreptului, nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii;
– nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare;
– nu îndeplinesc condiţiile de pensionare conform legii.
Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi este în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi se acordă pe o perioadă de 6 luni.