În anul 2016, proprietarii de maşini vor trebui să plătească mai mulţi bani pentru timbrul de mediu. Conform legislaţiei în vigoare, valoarea în lei a acestei taxe se calculează în funcţie de cursul de schimb valutar al monedei euro la o anumită dată din an. Deoarece cursul de schimb ce va fi folosit în 2016 la determinarea timbrului de mediu este mai mare faţă de cel utilizat în 2015, cuantumul acestuia va creşte.
Calcularea valorii în lei a timbrului de mediu este făcută în funcţie de cursul de schimb leu-euro stabilit de Banca Centrală Europeană în anul precedent, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Concret, actul normativ care a introdus această taxă de peste doi ani dispune că „valoarea în lei a timbrului se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”. Asta înseamnă că în 2016 va fi folosit cursul leu-euro din prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2015.
În anul curent, prima zi lucrătoare din luna în cauză a fost 1 octombrie, iar la acea dată cursul de schimb valutar leu-euro a fost de 4,4159 lei. Acesta a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE din 2 octombrie şi este mai mare decât cel înregistrat pe 1 octombrie 2014, care a fost de 4,4093 lei. Mai precis, creşterea este de 0,15%, scrie avocatnet.ro.
Aşadar, pentru calcularea timbrului de mediu în anul 2016 va fi folosit un curs de schimb valutar mai mare decât cel utilizat pentru anul 2015, astfel că proprietarii de maşini vor plăti mai mult pentru această taxă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Cuantumul timbrului de mediu este calculat de către organul fiscal competent, aşa cum dispune OUG nr. 9/2013, „pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi elementele de calcul ale timbrului, depuse de către contribuabilul care intenţionează să efectueze înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat”.
Taxa se plăteşte într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului, iar dovada plăţii trebuie prezentată la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra automobilului rulat. Practic, timbrul de mediu se plăteşte o singură dată, la prima înmatriculare în România sau la prima vânzare a autovehiculului (dacă proprietarul iniţial n-a plătit taxa).
Sursă: www.romaniatv.net