Bărbatul care a îngrozit o ţară întreagă, după ce a înjunghiat un tânăr într-un autobuz doar pentru că mânca seminţe, a fost reţinut pentru 24 de ore. Poliţiştii spun că între cei doi a izbucnit un conflict, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Suspectul în vârstă de 46 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire ilegale de obiecte periculoase. Conflictul între cei doi ar fi pornit de la faptul că victima scuipa coji de seminţe în autobuzul respectiv.
Tânăr ieşean înjunghiat pentru că mânca seminţe în autobuz
Suspectul ar fi scos un fel de briceag, ce era ataşat la setul său de chei, şi l-ar fi înţepat pe tânăr. Urmează să vedem ce leziuni a suferit victima şi, în funcţie de acestea, se vor dispune măsurile legale”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Anca Vîjiac.
Adolescentul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria”, din Iaşi, iar starea sa este stabilă. El a fost înjunghiat, duminică seara, într-un autobuz, în zona staţiei Petru Poni din Iaşi. Şoferul autobuzului a blocat uşile de acces şi a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17