Dacă marţi, zi cu trei ceasuri rele, mai pică şi în data de 13, e clar că ghinionul se multiplică.
Numărul 13 are parte de şi mai multe mituri, cele mai multe dintre acestea având încărcătură negativă. Astfel, Antihristul este menţionat prima dată în capitolul al 13-lea al Bibliei, cea de-a 13-a carte a Tarotului este Moartea, iar Iisus a fost cea de-a 13-a persoana la Cina cea de taină, înainte de a fi crucificat.
Printre superstiţiile legate de numărul 13 şi de ziua de marţi se numără şi cele care susţin că într-o astfel de zi nu este indicat să începi să construieşti şi, dacă nu este absolut necesar, nici măcar să ieşi din casă. „Superstiţiile ne pot influenţa negativ, dar sunt totuşi bune pentru că ne pot ajuta să fim mai prudenţi în ziua respectivă”, susţin psihologii.
Ce se spune că nu ar trebui să faci în această zi:
– Să nu inviţi niciodată 13 oameni la masă sau să nu te aşezi niciodată cu 13 oameni la masă
– Dacă 13 cade într-o zi de vineri sau de marţi, cu siguranţă se va întâmpla ceva rău în această zi
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
– Dacă într-o cameră sunt 13 persoane, cel care sta în dreptul oglinzii sigur va muri
– Într-o zi de 13 nu trebuie să începi să construieşti nimic
– Dacă eşti născut în ziua de 13 eşti ghinionist
– Nu este bine să planifici nimic important într-o zi de 13