Bogdan Stelea a făcut parte din “Generaţia de Aur”, obţinînd performanţe importante în acea perioadă. Chiar dacă în trecut acesta juca fotbal pe sume mari, acum Stelea pare că a ajuns să negocieze contracte pe bani puţini în alte domenii de activitate.
Pe lîngă cariera de portar, sportivul a cochetat şi cu camerele de luat vederi, pentru că în urmă cu 13 ani a jucat în scurtmetrajul “Proiect W”, alături de Anna Lesko, Florin Piersic Junior şi Marcel Iureş.
Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată?Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române!Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURIAstfel, după atîţia ani Bogdan Stelea a încheiat, din nou, un contract care nu este deloc avantajos din punct de vedere financiar.
Doar 150 euro pe episod
În urma experienţei adunate la filmările pentru spoturile publicitare în care a fost prezent, dar şi a insistenţelor producătorilor, Stelea a bătut pînă la urmă palma pentru noul job. Onorariul nu este atît de mare. Fostul portar s-ar fi înţeles cu producătorii pentru 150 de euro pentru o oră de filmare.
- Ilie Năstase, viață amoroasă zbuciumată! Câte soții a avut fostul mare tenismen român
- Ana Morodan a fost deconspirată! Ce obicei bizar are „Contesa Digitală”
- La asta sigur nu te-ai fi așteptat! Un papagal latră laolaltă cu câinii pentru a proteja casa stăpânului VIDEO
- Mihaela Rădulescu le răspunde subtil celor care o critică: „Câtă energie consumăm judecând”
- Loteria online te face miliardar. Câștiguri fabuloase la Keno Polonia!