Îți curge nasul, deși nu ești răcit, te ustură ochii, te mănâncă nasul? Este posibil să ai ambrozie prin zonă, deși nu trebuie să ai planta în apropiere, pentru că polenul său ajunge la distanțe impresionante! Deși Președintele României a promulgat Legea de stârpire a ambroziei încă din luna martie, ministerele de resort nu par să facă nimic pentru stoparea plantei atât de nocivă.
Ambrozia este o buruiană invazivă originară din America de Nord. Creşte pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruini şi locuri lăsate în paragină. Ambrozia este cea mai alergenică plantă din România. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze (rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni urticariene de contact) la sfârşitul verii – începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic. Cei mai afectaţi de alergia la ambrozie sunt bolnavii de astm, care în cazul declanşării unor crize, pot ajunge chiar la urgente. Specialiştii spun că, mai devreme sau mai târziu, toate persoanele expuse zilnic la acest gen de polen vor ajunge alergice.
Citește și Alergiile de sezon. Ce remedii naturiste recomandă specialiștii
Citește și Sorin Gadola, cofondator Untold: „Cu toţi banii din lume nu mai pot face nimic pentru mine”
Starpirea ambroziei se lasă așteptată, deși amenzile sunt foarte mari
“Având în vedere că ambrozia stă să înflorească, urmează o perioadă critică care va dura 8-10 săptămâni, când planta, extrem de alergenă, va îmbâcsi pur şi simplu aerul cu polenul său, ştiut fiind că o plantă matură răspândeşte între 2-8 miliarde de grăuncioare de polen.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Acest lucru face ca cetăţenii cu sensibilitate alergică ridicată să trăiască un adevărat calvar, simptomele specifice fiind strănut frecvent, mâncărime a nasului şi ochilor, secreţii nazale abundente, ochi roşii, senzaţii de sufocare, dar şi manifestări de astm sau dificultăţi în respiraţie şi tuse.
Mulţi vor fi din nou obligaţi să stea mai mult în casă iar alţii, nevoiţi să apeleze chiar la concediu medical. Sunt indignată că această problemă nu este luată în serios şi fac apel, pe această cale, către primării, consilii judeţene şi prefecturi, dar şi către cetăţenii care deţin terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole din întreaga ţară, să cureţe cât mai urgent terenurile pe care creşte ambrozia, înainte de înflorire”, a declarat Florica Cherecheş, deputat PNL.
Conform legii, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii de terenuri sau administratorii drumurilor publice, vor trebui ca până la data de 30 iunie a fiecărui an, să inceapă lucrările de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei. De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei.
Lucrările de întreţinere a terenurilor în vederea combaterii plantei menţionate în ariile naturale protejate prin lege se face potrivit Planului de management pentru acestea. Cei care nu îşi îndeplinesc această obligaţie vor primi un avertisment scris şi, dacă nu se conformează, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 750 şi 5.000 de lei – persoanele fizice şi 5.000 – 20.000 de lei – persoanele juridice.