Spune-mi unde te îngraşi, ca să-ţi spun ce trebuie să faci ca să slăbeşti

Adrian Barna   
în Stiri de ultima ora
13/02/2018, 00:11
Spune-mi unde te îngraşi, ca să-ţi spun ce trebuie să faci ca să slăbeşti GALERIE FOTO

Cu siguranţă, nu de puţine ori v-a apucat frustrarea când vedeaţi că mâncaţi mult mai puţin decât colegele dumneavoastră care erau slabe şi totuşi straturile de grăsime continuau să vi se adune pe braţe, burtă ori şolduri. Şi asta în timp ce colegele dumneavoastră se delectau cu regularitate cu pizza, prăjituri şi ciocolată, iar hainele le erau tot largi.

De ce unii mănâncă mult, dar nu asimilează

Metabolismul este cel care dictează cât de eficient utilizăm energia din caloriile consumate şi cum de unele persoane mănâncă mult mai mult decât altele, fără să se îngraşe. Există patru fenotipuri (caracteristici fizice) principale, pe care cu siguranţă le găsiţi deseori menţionate în articolele referitoare la slăbit: corpul sub formă de banană, cel cu formă de măr, cel sub for mă de pară şi cel de tip clepsidră. Întrebarea pe care şi-au pus-o cercetătorii este dacă mai există şi alţi factori, în afară de cei genetici (moştenirea trăsă turilor fizice), care să influenţeze cum este stocată grăsimea pe zonele corpului. Iar răspunsul a fost clar: hormonii.

De ce pâinea şi pastele te „rotunjesc”

Când aud de hormoni, cei mai mulţi oameni se gândesc la adolescenţi şi la femei însărcinate, care-şi schimbă dispoziţia de la un moment la altul. De fapt,
hormonii joacă un rol extrem de important în depozitarea grăsimii. De fiecare dată când mâncaţi, în organism se eliberează hormoni, iar tipul de calorii consumate (grăsimi, carbohidraţi, proteine) determină ce fel de hormoni vor fi secretaţi. De exemplu, atunci când consumaţi alimente dulci sau bogate în amidon, cum ar fi pastele, pâinea, merele, ciocolata etc., hormonul numit insulină este eliberat în corp pentru a regla nivelul zahărului în sânge. Proteinele stimulează, de asemenea, eliberarea insulinei, dar şi pe cea a glucagonului (hormon secretat de pancreas). Insulina este un hormon implicat direct în depozitarea grăsimii, care scade nivelul de zahăr în sânge, în timp ce glucagonul creşte nivelul de zahăr în sânge şi grăbeşte metabolis mul grăsimilor. Pe scurt: când consumaţi ceva dulce vă creşte insulina, vi se face foame foarte repede şi, mai mult, luaţi în greutate. Când consumaţi proteine, vă veţi simţi sătui pentru o perioadă mai lungă, iar slăbitul va fi mai rapid.

Ce rol are insulina

Organismul nostru nu decide dacă să ardă sau să depoziteze grăsime în funcţie de calorii, ci de hormonii care sunt secretaţi în urma consumării acestor calorii. De aceea, calitatea caloriile contează atât de mult în procesul de slăbire. Pentru că, de exemplu, dacă tăiem porţiile şi consumăm mai puţine calorii, dar acestea vin din dulciuri, corpul va secreta insulină şi ne vom îngrăşa, în ciuda deficitului caloric. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mâncăm doar proteine şi să renunţăm cu totul la carbohidraţi. Corpul are nevoie de carbohidraţi pentru a funcţiona normal, iar fibrele conţinute de carbohidraţi sunt foarte importante în procesul de digestie. După cum am mai menţionat, moştenirea genetică joacă un rol foarte important când vine vorba despre cum e metabolizată mâncarea pe care o consumăm. Unii oameni au în mod natural un nivel mai ridicat de insulină (rezistenţi la insu lină), pe când alţii au un nivel scăzut (sensibili la insulină). Veţi reuşi să pierdeţi din greutate mai uşor dacă înţelegeţi această stare hormonală şi aplicaţi regimul potrivit.

Ce este starea hormonală?

E mai uşor decât aţi crede: e îndeajuns să vă priviţi în oglindă pentru a vă iden tifica starea hormonală, analizând zonele în care vi se depune grăsimea mai mult pe corp.

Şolduri generoase

Depozitele de grăsime care sunt mai mari în partea inferioară a corpului sunt un semnal că nivelul de estrogen e prea ridicat în organism. Aşa că va trebui să evitaţi ali mentele pe bază de soia, laptele, brân ze turile, cafeaua. De asemenea, e bine să evi taţi să mâncaţi din recipiente de plastic ori să folosiţi tacâmuri din acest material.

Exces de grăsime pe burtă

Acesta poate fi cauzat de un nivel ri dicat de cortizol şi unul scăzut de pro ges teron la femei. După cum ştiţi, cortizolul este un hormon de stres, aşa că va trebui să faceţi exerciţii de respiraţie şi yoga pentru a scăpa de burtică. Sunt indicate, de asemenea, exerciţiile cu greutăţi.

Braţe groase

Grăsimile depuse în exces în partea superioară a braţelor (triceps) indică un ni vel scăzut de testosteron şi, de aseme nea, o prezenţă ridicată a insulinei. Puteţi scăpa de aceste depozite de grăsime mai uşor consumând mai mult avocado şi so mon, dar evitând carnea roşie şi lacta tele. De asemenea, exerciţiile cu greutăţi vă vor ajuta să creşteţi nivelul de testosteron şi să combateţi grăsimea.

Straturi de grăsime în partea de sus a spatelui

Acest tip de depozite de grăsime repre zintă semnalul unui nivel crescut de insulină, combinat cu un nivel scăzut de tiroxină – un hormon tiroidian cu rol în metabolism şi în arderea caloriilor. Grăsimea de pe spate arată că tiroxina nu este secretată în deajuns de organism, dar consumând mai multe fructe de mare şi vegetale cu frunze de culoare verde închis, precum spanac sau kale, veţi putea corecta această problemă.

Glezne voluminoase

Depunerile excesive de grăsime din jurul gleznelor sunt cauzate de lipsa hor monului de creştere, care se eli berează în timpul somnului. Asiguraţi-vă că vă odihniţi destul şi aveţi un somn de calitate dacă vreţi să ajun geţi să aveţi glezne fine.

Atunci când doriţi să slăbiţi trebuie să ţineţi cont şi de hormoni, precum şi de zonele de pe corp în care tindeţi să acumulaţi grăsime. Iar combinarea acestor informaţii cu o dietă sănătoasă şi cu exerciţiu fizic vă poate ajuta să vă atingeţi mai repede scopul de a obţine o siluetă de vis. 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×