Șpăgile de la PSD Arad îi duc în fața procurorilor pe doi dintre cei mai importanți lideri ai partidului: fostul ministru de Interne, Mihai Fifor și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.
UPDATE, 18:45. La ieșirea din sediul DNA Timișoara, Răzvan Cuc, a afirmat că „nu are nicio treabă cu subiectul menționat”.
„Eu cred că am lămurit situația vis-a-vis de ceea ce a apărut în presă. Nu am nicio treabă cu subiectul menționat. Niște oameni probabil s-au folosit de numele meu și de funcția pe care o aveam în acel moment. Am venit, am dat declarații, dacă e nevoie voi reveni. Și cam atât”, a declarat fostul ministru al Transporturilor.
UPDATE, 10:33. Mihai Fifor a făcut o declarație la intrarea la DNA Timișoara: „Sunt invitat în calitate de martor. Ne dați voie? O să facem declarații la ieșire”
Șpăgile de la PSD Arad l-ar putea îngropa pe Mihai Fifor
Cei doi au fost citați de DNA Timișoara și, la această oră, sunt audiați ca martori în cel mai recent dosar de corupție care afectează PSD.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cei doi au fost chemați de procurori întrucât în dosarul șpăgilor de la vămi, cei implicați îi menționează ca acoperire. De altfel, Fifor este vicepreședintele PSD Arad, scrie observator.tv.
Mita era colectată în special la Nădlac 2
Numele lui Fifor apare în stenogramă când se menționează anumite schimbări de funcții.
„Asta voi trebuie să gândiţi mă cum facem, că nu-mi place cum se mişcă lucrurile, în sensul că atacul nu e neapărat de la el, e susţinut de Mişu, şi atacul nu ştiu dacă e neapărat la tine, atacul e la Mişu, şi noi tot am insistat, bă bă, bă las-o!”, este o parte a stenogramei care l-ar încrimina pe Mihai Fifor.
În dosarul șpăgilor și a numirii în funcții importante a anumitor persoane ori a schimbării acestora apare și deputatul Florin Tripa, unul dintre personajele-cheie din dosarul DNA.
La DNA a fost chemată și deputata județului Caraș-Severin, Luminița Jivan.
Concret: angajații de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cei care se aflau la cântarul camioanelor, ar fi cerut mită de la șoferii care aveau încărcătură peste limita admisibilă.
În dosar figurează nume precum Ispravnic Cristian Ilie, directorul general al DRDP Timișoara și cel al vicepreședintelui PSD Arad, după cum se arată mai sus.
Influența la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ar fi fost exercitată prin Mihai Fifor, apropiat al acestuia în guvernul Dăncilă. Mitele ar fi fost colectate la punctul de trecere a frontiere Nădlac 2 și e posibil să fie și alte vămi unde a existat această practică în ultimii ani.