Milionarul Elon Musk scrie istorie! Marţi seara a fost lansată cu succes cea mai nouă rachetă a companiei SpaceX: Falcon Heavy. Aceasta este cea mai puternică din lume . În acelaşi timp, când racheta se îndepărta de Pământ, la centrul spaţial Kennedy din Florida, două dintre cele trei propulsoare reutilizabile aveau să se întoarcă şi să aterizeze în sincron.
Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a decolat de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida în ropotele de aplauze ale echipei SpaceX. După câteva minute, două dintre propulsoarele auxiliare reutilizabile s-au detaşat de racheta principală şi au revenit singure la sol.
Cea mai puternică racheta a decolat! Propulsoarele SpaceX au aterizat în sincron
Treapta propulsoare centrală, despre care SpaceX a preconizat că are puţine şanse să fie salvată, a ajuns în Oceanul Atlantic cu o viteză de circa 483 kilometri pe oră, împroşcând apă pe puntea barjei-dronă amplasate în vederea acestei aterizări, a informat Elon Musk în cadrul unei conferinţe de presă organizată după eveniment.
„Mi-am imaginat o explozie gigantică pe rampă, cu roţile sărind pe drum şi logo-ul aterizând undeva cu zgomot. Dar, din fericire, nu s-a întâmplat aşa ceva. Lucrurile nebuneşti devin realitate”, a adăugat antreprenorul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Racheta lansată de SpaceX nu a avut echipaj uman, în schimb, a avut o încărcătură neobişnuită: o maşină electrică Tesla Roadster produsă tot de Elon Musk. Rachetele Falcon 9 au fost folosite de mai multe ori în cadrul misiunilor de reaprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale. Acestea s-au întors de 21 de ori aterizând pe uscat sau pe barje amplasate pe ocean.