Sologamia castiga teren! Se spune că nu ne naştem întregi, de aceea ne căutăm jumătatea. Unii o găsesc, alţii nici nu au nevoie. O italiancă se pare că s-a născut întreagă, de aceea nu a mai avut răbdare să-şi caute jumătatea. Femeia s-a căsătorit cu ea însăşi! A avut de toate. Ceremonie completă cu rochie albă, tort cu trei etaje, domnişoare de onoare, chiar şi invitaţi. Vezi mai multe imagini sus, în Galeria Foto!
„Cred ferm că fiecare dintre noi trebuie în primul rând să înveţe să se iubească”, a spus Laura Mesi, o antrenoare de fitness în vârstă de 40 de ani, din Italia. „Există basme chiar şi fără prinţ”, a adăugat ea, notează BBC. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Sologamia câştigă teren în toată lumea
Ceremonia nu are o valoarea legală. Femeie face parte dintr-un grup tot mai mare de persoane care apelează la măritişul cu propria persoană, numită „sologamie”. Cei care recurg la această ceremonie spun că este vorba de iubire de sine şi acceptare şi doresc aceeaşi validare socială pe care o primesc cuplurile care se căsătoresc.
Laura spune că ideea de nuntă solo i-a venit în urmă cu doi ani, după ce a încheiat o relaţe de 12 ani. „Le-am spus prietenilor că dacă nu-mi găsesc sufletul pereche până la 40 de ani , o să mă căsătoresc cu mine însămi. Dacă într-o zi, voi găsi un bărbat cu care să-mi fac planuri de viitor, voi fi veselă, dar fericirea mea nu depinde de el”, afirmă Laura.
Laura este prima femeie din Italia care ţine o astfel de ceremonie. În mai, un italian s-a căsătorit cu el însuşi. În Japonia, există o agenţie de turism care oferă ceremonii pentru miresele care apelează la „sologamie”, încă din 2014. Acest fenomen a început încă din 1993.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?