Sociologul Vladimir Ionaș, anunț despre votul din Diaspora: “Putem spune că nici nu mai contează care este rezultatul în țară”

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
24/11/2019, 13:51
Sociologul Vladimir Ionaș, anunț despre votul din Diaspora: “Putem spune că nici nu mai contează care este rezultatul în țară”
Diaspora votează masiv la alegerile prezidențiale. Sursa foto: ziarulromanesc.ro

Alegerile prezidențiale din acest an au adus un nou record de prezență în Diaspora, unde cetățenii români s-au înghesuit, pur și simplu, la secțiile de votare pentru a pune ștampila pe candidatul considerat potrivit pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în stat. De altfel, această situație l-a surprins chiar și pe sociologul Vladimir Ionaș, care anticipează că voturile venite de peste hotare vor echivala la închiderea urnelor cu aproximativ 10% din totalul celor exprimate. În aceste condiții, unul dintre candidați s-ar putea considera deja victorios, întrucât „nici nu mai contează care este rezultatul în țară”, consideră specialistul.

Vladimir Ionaș susține că Diaspora va înclina decisiv balanța în acest tur de scrutin

Dacă se menține ritmul votului din Diaspora, pentru prima dată voturile din afara țării pot valora cca 10 procente din totalul voturilor exprimate. Dacă ne uitam cum au arătat procentele in primul tur in Diaspora putem spune că nici nu mai contează care este rezultatul in țară”, a scris Ionaș pe contul său personal de Facebook.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

De remarcat este faptul că românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și exprima opțiunea de vot, iar programul secțiilor de vot ar putea fi prelungit până spre miezul nopții, dacă vor mai exista cetățeni care nu și-au exercitat acest drept. Totodată, Diaspora a putut opta și pentru votul prin corespondență, introdus în premieră odată cu prezidențialele din acest an.

Prezență record la urne pentru românii din străinătate

Conform cifrelor oficiale transmise de Biroul Electoral Central, până la ora 12:00 s-au prezentat la vot 463.679 de români, număr semnificativ mai mare comparativ cu primul tur de scrutin, când și-au exprimat opțiunea în acest interval de timp 363.589 de alegători. Cei mai mulți votanți până în momentul de față sunt la o secție din Londra, unde au mers la urne 4.355 de cetățeni.

La polul opus se află Teheran-ul (Iran) și Phenianul (Republica Populară Democrată Coreeană), unde nu s-a prezentat niciun votant, în Harare (Zimbabwe), s-au prezentat doar două persoane, iar în Luanda (Angola) și-au exprimat opțiunea de vot șapte alegători. 838 este numărul total al secțiilor  amenajate de autorități pentru românii de peste hotare.

 

Închide ×