Snoop Dogg, lângă cadavrul lui Donald Trump. Este coperta noului album „Make America Crip Again”

Filon Stan   
în Galerie foto
07/11/2017, 20:23
Snoop Dogg, lângă cadavrul lui Donald Trump. Este coperta noului album „Make America Crip Again” GALERIE FOTO

Snoop Dogg îşi şochează fanii, odată cu lansarea noului său album! Inamic declarat al actualului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rapperul a ţinut morţiş să-şi mai arate o dată sentimentele pe care le are faţă de Donald Trump. Starul cunoscut la nivel mondial apare stând lângă trupul neînsufleţit al lui Donald Trump, într-o variantă a copertei albumului „Make America Crip Again”, lansat la finalul lunii octombrie. Rapperul nu a avut dintotdeauna sentimentele acestea faţă de Donald Trump, după cum se vede şi din imaginile din Galeria Foto!

Artistul a lansat coperta alternativă publicând-o pe contul său de Instagram, însă a şters-o după un timp. Imaginea, care încă este vizibilă pe Wikipedia, parodiază „‘Death Certificate” al lui Ice Cube (1991).

Snoop Dogg a lansat al 16-lea album de studio

Coperta originală a albumului prezintă o şapcă albastră, asemănătoare celor roşii pe care le poartă Trump, pusă pe mai multe teancuri de bani. „Make America Crip Again” este cel de-al 16-lea album de studio al rapperului şi cel de-al doilea lansat anul acesta, după „Neva Left”, apărut în iulie.

Snoop Dogg, născut pe 20 octombrie 1971 în California, este rapper, compozitor şi producător. S-a remarcat în rândul mişcării hip-hop de pe coasta de vest americană şi a devenit unul dintre protejaţii renumitului rapper şi producător Dr. Dre. Celebru pentru vocea lui trenantă, în contrast cu cele ale majorităţii rapperilor din generaţia sa, Snoop Dogg a lansat o serie de albume de succes, cu versuri şi titluri ce surprind şi amuză prin ironia lor, precum „Doggystyle”, „Tha Doggfather”, „Malice in Wonderland” şi „Doggumentary”, care au fost vândute în peste 40 de milioane de copii pe plan internaţional.

Starul american este artistul care a fost nominalizat de cele mai multe ori la premiile Grammy – de 17 ori – fără să câştige vreodată acest trofeu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×