Sfatul Zilei de duminică, 8 decembrie. Gemenilor le sare țandăra

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
07/12/2019, 11:42
Sfatul Zilei de duminică, 8 decembrie. Gemenilor le sare țandăra
Nativilor din zodia Gemeni le sare țandăra. Sursa foto: primatv.ro

FANATIK îți prezintă sfatul zilei de duminică, 8 decembrie 2019, pentru fiecare zodie în parte! Cea mai mare parte dintre nativi vor avea parte de momente liniștite în compania prietenilor și familiei. Cu toate acestea, Gemenii riscă să-și iasă din fire și să provoace tensiuni nedorite, mai ales în relația cu persoana iubită. E încă weekend, așa că încearcă să-ți păstrezi calmul. Problemele mai pot aștepta.

Așa arată sfatul zilei din data de 8 decembrie

Berbec

Nu ai acordat suficientă atenție și importanță unei anumite situații ori probleme, iar acum vei suporta consecințele. Nu face greșeala de a da vina pe alții pentru cele întâmplate și acceptă că tu ești cel care ai greșit. Numărul norocos: 10.

Taur

Ți-ar plăcea să pui capăt unei situații și să treci peste ea, însă din păcate, astăzi nu este posibil, iar asta nu din vina ta, ci din cauza unui răspuns care întârzie să apară și fără de care nu poți merge mai departe. Înarmează-te cu răbdare, în loc să iei decizii pripite. Numărul norocos: 8.

Gemeni

Nu trebuie să-ți ieși din fire doar pentru că nu rezolvi din prima o anumită sarcină primită. Te chinui de unul singur când cel mai bine ar fi să ceri ajutor, fără să pari neajutorat în ochii celorlalți. Numai așa vei reuși să termini mai repede și vei putea trece mai departe. Numărul norocos: 5.

Rac

În cazul în care te pregătești de ceva care îți poate afecta familia, cel mai bine ar fi să te consulți cu aceștia înainte, și astfel vei putea evita eventualele discuții neplăcute și anumite situații care vor fi mult mai greu de remediat. Numărul norocos: 11.

Leu

Ai o minte ascuțită și știi întotdeauna cum să găsești soluții rapide și eficiente în rezolvarea anumitor sarcini, însă, totodată, ai tendința să-ți asumi prea multe riscuri, iar asta nu este întotdeauna un lucru bun. Ai grijă să nu-ți depășești limitele! Numărul norocos: 4.

Fecioară

Se pare că ai trecut cu vederea anumite detalii legate de o activitate la locul de muncă, ori te-ai prea pripit și acum acestea au ieșit la suprafață. Vei fi nevoit să le rezolvi cât mai repede pentru a nu primi mustrări din partea șefilor, ori să refaci totul de la început. Numărul norocos: 12.

Balanță

Aștepți ca ceilalți să fie sinceri cu tine, ceea ce este de altfel un lucru de bază, însă în același timp va trebui să faci și tu la fel. Prin urmare, oricât de mult vei încerca să eviți, trebuie să-ți expui opinia reală legată de o persoană ori o acțiune a acesteia. Numărul norocos: 7.

Scorpion

Vei primi unele informații ce pot să te propulseze în carieră ori să-ți îmbunătățească situația financiară. Înainte de a lua orice decizie, verifică sursa acestor informații, pentru ca mai târziu să nu apară neplăceri și să regreți că nu ai făcut de la început acest lucru. Numărul norocos: 9.

Săgetător

Te-ai dedicat în totalitate unei activități, lăsând la o parte tot și pe toți, iar acum va trebui să suporți consecințele. Realizezi acum, că cei dragi te evită, ori nu îți mai acordă atenție ca înainte, ceea ce îți displace și ești nevoit să găsești o soluție pentru a le recâștiga atenția. Numărul norocos: 2.

Capricorn

De obicei, mergi până în pânzele albe, atunci când este vorba despre adevăr. Ești omul care luptă până la capăt și nu renunță până când adevărul nu iese la iveală. Astăzi, însă, se pare că nu vei avea sorți de izbândă, întrucât dai peste persoane încăpățânate și nu poți face nimic. Numărul norocos: 8.

Vărsător

Ai impresia că se așteaptă de la tine mult mai mult decât ești în stare. Simți că ești complet depășit de situație oricât de mult te-ai strădui. În măsura în care simți că nu găsești nicio soluție, nu forța lucrurile pentru a nu cauza neplăceri atât ție, cât și altora. Numărul norocos: 3.

Pești

În ultima vreme, ca și astăzi, te străduiești să dai totul atât la locul de muncă, cât și în relația cu familia și prietenii. Ești atent la nevoile fiecăruia mai puțin la cele proprii și acest lucru s-ar putea să aibă urmări neplăcute pe durată mai lungă. Numărul norocos: 6.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×