FANATIK îți aduce sfatul zilei de luni, 30 martie, pentru fiecare zodie în parte! Te așteaptă un debut de săptămână intens, mai ales dacă te numeri printre nativii din zodia Taur. Ai senzația că toate planurile ți s-au năruit și nu se mai poate face nimic pentru a remedia situația, însă lucrurile nu stau chiar așa. Încearcă să-ți păstrezi speranța vie și să privești cu optimism spre viitor. Nu e prima dată când treci cu bine peste astfel de momente.
Așa arată sfatul zilei de luni, 30 martie
Berbec
Ești sub influența unei vești care te-a pus într-o lumină defavorabilă și este normal să suferi că ai fost tratat nedrept. În loc să stai și să ticluiești planuri de răzbunare, mai bine ai aduna probe pentru a-ți spăla imaginea. Ai putea găsi ușor mărturii care să certifice faptul că ești nevinovat, că tot ce ai făcut a fost conform regulilor și nimeni nu are dreptul să te acuze de ceva anume. Numărul norocos: 3.
Taur
Chiar dacă unele vise nu s-au împlinit atunci când ai vrut, nu înseamnă că s-au destrămat și nu mai există, ci își așteaptă rândul pentru a se materializa în zilele următoare. Reamintește-ți de planurile pe care le-ai abandonat cândva, în momente în care nu erau întrunite condițiile optime ca ele să devină realitate și readu-le la lumină. Ajunge doar să le mai treci din când în când în revistă pentru a-ți aminti de ele. Între timp, ai mai acumulat ani, experiență și informații care ar putea fi folosite în scopul pierdut pe parcurs, și, într-o zi, vei ajunge acolo unde visezi! Numărul norocos: 8.
Gemeni
Tot stai și analizezi la rece o situație din care simți că ai avut de suferit, dar nu mai are rost să tot duci după tine procesele de conștiință. Momentul ar fi mai bun pentru iertare și uitare, închizând acel capitol pentru totdeauna, dar inima face ce face și iar își aduce aminte de ceea ce ai pătimit cândva. Fă un efort să treci peste toate fără resentimente, încearcă să te debarasezi de emoțiile negative. Ce a fost a fost, profită de șansa de a ierta pentru că iertarea se va dovedi a fi eliberatoare în situația de față. Numărul norocos: 15.
Rac
Nimerești într-o companie sobră iar tristețea celor din jur te influențează negativ. Îți pierzi curajul, energia, cheful, buna dispoziție când te uiți la ei cum își plâng permanent de milă și nu găsești forța să-i ridici înapoi la lumină, practic, ei te trag mai jos, pe panta depresiei și a pesimismului, încât te alături lor într-un cor al plângerii. Poate ai și tu motive de nefericire încât e normal să rezonezi mult mai ușor la problemele altora, decât la bucurie. Numărul norocos: 5.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Leu
Discuțiile cu cei de aceeași vârstă au un efect mobilizator, pentru că descoperi în jur oameni care gândesc la fel ca tine. Dacă v-ați uni cu toții forțele într-o aventură comună, lucrurile ar merge de minune, tocmai pentru că aveți interese similare și merită să vâsliți laolaltă. Ești un tovarăș excelent de discuție, mereu pus pe glume, mereu cu o replică potrivită în orice situație, iar acest talent în domeniul comunicării te scoate cel mai bine în evidență, cu șansa de a-ți câștiga noi prieteni sau admiratori. Numărul norocos: 12.
Fecioară
Ia taurul de coarne și spune stop unei acțiuni care nu mai merge așa cum îți doreai și bine vei face, deoarece, a continua nu ar însemna decât un consum inutil de energie și timp. Mai bine te oprești în acest punct, extragi concluzia finală și de mâine te apuci de altceva. Poate poți recupera ceva din ceea ce ai construit până acum, ducând mai departe ceea ce îți este de folos, dar mergând totuși într-un alt sens decât cel anterior. Numărul norocos: 10.
Balanță
Încearcă să te eliberezi de acele gânduri care îți blochează evoluția. Sunt temeri inutile, îndoieli care nu-și au rostul, piedici pe care ți le pui singur în cale și care nu au ce căuta pe drumul tău spre succes. Ai demonstrat și altădată că orice este posibil dacă gândești pozitiv și liber, concentrat asupra țelului final și nu asupra hopurilor de pe parcurs. Lasă deoparte atitudinea excesiv de critică sau auto-critică, și îndreaptă-ți atenția spre ceea ce te așteaptă dincolo de drumul care se cere parcurs. Numărul norocos: 13.
Scorpion
Astăzi, ai nevoie de iubire și te lași purtat de senzații și emoții încotro vrea Cupidon, care este prin preajmă și îți oferă gesturi minunate de afecțiune. Simți cu adevărat că ești iubit, răsfățat în gesturi tandre, și dăruiești la fel de mult. Consideri că este un moment romantic unic, ce merită trăit cu tot ce poate fi mai cald și mai frumos, de aceea încearcă să lași deoparte raționamentele, conștiința sau cine știe ce alte produse ale minții care și-ar putea băga coada peste sentimente. Numărul norocos: 6.
Săgetător
Ai avea nevoie de un venit mai bun pentru a-ți pune în practică marile vise. Ești conștient că nu poți tinde spre lucruri scumpe la nivelul financiar de care dispui acum, dar dacă ai fi mai atent la inspirația care năvălește acum în calea ta, sub diverse forme, ai putea începe să câștigi mai bine. Totul este să te arăți dispus să încerci și altceva pe lângă profesia de bază, să te apuci de o afacere, să creezi sau să produci ceva ce poate fi valorificat, să oferi un serviciu plătit pe care știi să-l faci la modul profesionist. Numărul norocos: 2.
Capricorn
Nu trata criticile cam dure care te vizează ca pe un atac la persoană, pentru că nu acesta este rolul lor! Exact invers: cel care îți atrage atenția asupra unei conduite greșite, a unei acțiuni îndreptate într-o direcție inutilă sau a unei atitudini nepotrivite unui anumit scop, chiar îți vrea binele și te trage de mânecă să nu mergi mai departe în același stil. Este nevoie de o schimbare de sens, pe care îți este puțin teamă să o realizezi, însă dacă l-ai lua drept exemplu pe cel care îți oferă sfaturi utile de pe margine ai putea face o alegere bună, pentru că te obligă să fii atent la deciziile luate! Numărul norocos: 1.
Vărsător
Felul în care te privesc ceilalți devine stimulentul cel mai bun pentru a-ți recâștiga încrederea în propria persoană. Dacă te-ai analiza numai prin prisma propriei păreri despre sine, nu ai ajunge la rezultate tocmai bune, pentru că ai tendința de a-ți găsi numai defecte, dar ceilalți te apreciază sincer pentru ceea ce reprezinți. De la tine nu se vor auzi azi prea multe cuvinte de laudă, ca atare, dacă lumea trebuie să-ți vadă adevărata valoare, ar trebui să-i asculte pe cei care te cunosc. Numărul norocos: 14.
Pești
Visele romantice îți zboară departe, către formarea unei familii, către o nuntă, și când vezi că și partenerul participă la ele, devii tot mai optimist. Vă alimentați unul altuia visele cele mai frumoase, pentru că iubirea este puternică și sperați și mai mult de la viitor. Vorbiți despre o locuință nouă, despre un copil, despre un țel măreț care vă împlinește pe amândoi în egală măsură. Dacă azi vei cunoaște pe cineva, speranțele îți vor crește peste noapte, pentru că ceva în adâncul inimii spune că acesta ar putea fi alesul! Numărul norocos: 18.