Șerban Nicolae, senator PSD, a depus un proiect de lege care schimbă piața de telefonie mobilă! Acesta solicită ca pe teritoriul României să devină obligatorie comercializarea doar a telefoanelor mobile care au instalată aplicația STS pentru apelurile și mesajele de urgență. Actul normativ instituie și restricționarea Serviciului în caz de abuz. „Telefoanele mobile pot fi comercializate pe teritoriul României numai dacă au instalate aplicațiile unice de apel de urgență și mesaj de urgență.
Șerban Nicolae, proiect de lege care schimbă piața de telefonie mobilă!
Aplicațiile unice de apel de urgență și mesaj de urgență sunt proprietatea STS și se pun gratuit la dispoziția operatorilor economici care produc sau comercializează telefoane mobile în România”, prevede completarea Legii. De altfel, Nicolae susține că proiectul legislativ își propune să introducă măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea localizării apelurilor și mesajelor de urgență, precum și pentru protejarea accesului la Serviciul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU).
„Astfel, propunerea instituie obligația comercializării pe teritoriul României doar a telefoanelor mobile care au pre-instalată aplicația unică realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru apeluri și mesaje de urgență. Aplicația unică este proprietatea STS dar se distribuie gratuit, astfel încât să poată fi instalată pe toate telefoanele mobile ce urmează să fie comercializate pe teritoriul României.
Amenzi drastice pentru cei care sună abuziv la 112
Potrivit celor declarate de reprezentanții STS în fața comisiei pentru apărare, această aplicație permite condiții optimizate de localizare față de cele actuale, permițând o mai bună și mai rapidă localizare a unui apelant aflat în dificultate. Propunerea are în vedere un termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor legislative, intervaș necesar pentru a putea asigura pre-instalarea pe telefoanele mobile a respectivei aplicații”, precizează Șerban Nicolae, în expunerea de motive.
Mai mult de atât, Nicolae vrea ca cei care sună abuziv la numărul de urgență să fie pedepsiți aspru. „Față de persoanele care apelează abuziv sau trimit mesaje abuzive de natură de a bloca liniile de acces către numerele 112, 113 și 114 se propune instituirea măsurii restricționării accesului la SNUAU de la respectivele posturi telefonice. Apelare agresivă-apelarea abuzivă efectuată de cel puțin 10 ori într-un interval de mai puțin de 15 minute a numărului unic pentru apelurile de urgență 112. Mesaj agresiv- transmiterea de mesaje abuzive efectuată de cel puțin 10 ori într-un interval de mai puțin de 15 minute la numărul 113 ori la numărul 114”.”, mai prevede proiectul legislativ.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet