Directorul Societății de Transport București, Andrei Creci, a afirmat, într-o declarație pentru Libertatea, că instaurarea stării de urgență nu va duce la oprirea transportului în comun în Capitală, dar programul de funcționare va fi modificat.
Program restrâns la STB
Andrei Creci a precizat că programul de funcționare va suferi modificări, iar frecvența cu care vor circula autobuzele, troleibuzele și tramvaiele va fi mai redusă pentru a limita posibilitatea de contagiune în mijloacele de transport în comun.
„Circulația nu va fi oprită, nici nu avem voie sa facem asta, însă mijloacele de transport vor circula după un program restrâns, într-un număr mai mic. Noi oricum am redus deja numărul de autobuze și tramvaie de pe teren, pentru că sunt puțini călători în această perioadă, dar va fi din nou redus, de mâine”, a declarat directorul STB.
Noul program de funcționare a vehiculelor STB va fi anunțat mâine, după ce va fi publicat decretul prezidențial prin care va fi oficializată starea de urgență.
Dezinfecție la metrou
Și Metrorex așteaptă decretul lui Klaus Iohannis pentru decide care vor fi noile reguli de la metrou. Și la Metrorex se ia în calcul reducerea numărului de trenuri, mai precizează sursa citată.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În paralel, au fost amplificate măsurile de dezinfecția a garniturilor și a stațiilor de metrou și a fost implementată plata cu cardul în majoritatea stațiilor.