Omul de afaceri Sebastian Ghiță, fugit în Serbia de justiția din România, spune că fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi îi va urma exemplul și va fugi din țară! Fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a anunțat, miercuri seară, că a fost citată vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, susţinând că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Este vorba despre dosarul extrădării lui Nicolae Popa.
Sebastian Ghiță a lansat o ipoteză incendiară, joi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu. El crede că Laura Codruța Kovesi, candidatul cu cele mai mari șanse pentru funcția de procuror șef al Parchetului European, va fugi din România și a acuzat-o că a fost complice la furturi de multe miliarde de euro.
Sebastian Ghiță spune că Laura Codruța Kovesi va fugi din țară
”Doamna Kovesi va fugi din țară. Sper să ceară azil politic în Serbia. Dacă nu prinde postul (n.r. de procuror-șef al Parchetului European), are o mare problemă în România. Pe vremea lui Kovesi, s-au furat miliarde. Ea era stăpâna, șefa. În vremea ei România a fost furată cum nu s-a furat nici pe vremea hitleriștilor. Eu nu știu cum au furat la ANRP, la medicamente, câte un miliard pe ani? Nu știu cum s-a furat la autostrăzi, la energie? Nu știu cum l-au băgat în pușcărie pe Șereș (n.r. fost ministru al Economiei) ca să fure la energie?
S-a furat cu știința și cu complicitatea ei. S-au furat câte 5 miliarde de euro pe an în ultimii 10 ani. O să încep să fac niște dezvăluiri despre cum s-a furat România”, a declarat Sebastian Ghiță.
Și Elena Udrea a vorbit la Antena 3 despre cazul Laurei Codruța Kovesi. Fostul ministru al Dezvoltării a spus că i-a dat mai multe cadouri fostei șefe a DNA, care nu ar fi înregistrat respectivele atenții. Mai mult, Elena Udrea i-a urat ”bun venit în clubul penalilor”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?