România, lovoită de un val de ger polar, care va aduce ploi, lapoviţă şi chiar ninsoare! Valul de aer polar a pătruns în Europa din Oceanul Arctic. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea chiar şi cu 10 grade, faţă de zilele anterioare.
Vor fi ploi slabe sau burniţă, local în vest, sud-vest şi centru şi izolat în rest. În Carpaţi Orientali, mai ales la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Se strică vremea! Miercuri plouă izolat
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a ţării. Pe arii restrânse în sud-vestul teritoriului şi cu totul izolat în sud şi centru vor fi ploi slabe sau burniţă.
Vântul va sufla în general slab, exceptând regiunile din sud şi sud-est, unde va sufla moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17