Scandal monstru la șapte luni de la moartea Stelei Popescu – Un război între fiica adoptivă și primul soț al actriței a izbugnit. Dan Puican o acuză pe Doina Maximilian că încearcă să facă bani folosindu-se de bunurile lăsate în urmă de regretata vedetă, potrivit Cancan.ro
Doina Maximilian a moștenit toată averea Stelei Popescu. Rochii scumpe, haine din blană, dar și casele pe care aceasta le avea – una dintre ele la malul mării, unde “marea doamnă a teatrului românesc” adora să își petreacă vacanța de vară. În vârstă de 83 de ani, primul soț al regretatei artiste a declarat că Doina Maximilian face bani de pe urma lucrurilor Stelei Popescu.
“Am auzit că fata Stelei a început să îi vândă rochiile, plus că vrea să închirieze vila de la mare, de la 2 Mai. Nu mă mai miră nimic pentru că trăim într-o epocă în care banul este pe primul loc”, a declarat Dan Puican pentru Click!
Doina Maximilian a negat că ar fi obținut bani după ce ar fi dat deja câteva dintre lucrurile care i-au aparținut mamei adoptive, Stela Popescu. În plus, ea a subliniat că nu va închiria vila de la mare și nici nu o va vinde.
“Am dat o parte din haine de pomană celor de la teatru, nu am cerut bani pe ele cum spune el. Le-am dat unor oameni care au iubit-o pe Stela Popescu! Am dat şi rochii de scenă, dar şi de purtat de zi cu zi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Nu este adevărat nimic, nu o închiriez, nu o vând. O să vină prieteni de ai mei să mai stea pe timp de vară, dar nu o să le cer bani”, a mai spus Doina Maximilian, potrivit sursei citată mai sus.
Fiica adoptivă a regretatei artiste a mărturisit cu multă durere în glas că au fost câteva afirmații care au afectat-o în ultima perioadă.
“Locuiesc în casa mamei mele de mult timp, mai exact, după o săptămână de la moartea sa, nu după o lună şi ceva cum vorbeşte lumea. Trebuia să mă mut, aia nu este casă care să fie lăsată de izbelişte, plus că eu oricum veneam la două-trei zile pe acolo”, a spus Doina Maximilian.